Cazul judecătorului inculpat Zvara (partea a doua: 10 ani de ciudate tergiversări)


Un caz unicat, incredibil, în justiţia postdecembristă din România: cazul judecătorului Vasile Zvara

(continuare – partea a doua)

 

Cine şi mai ales de ce tergiversează, de peste 10 ani, cazul judecătorului băimărean inculpat Vasile Zvara?

 

Magistratul Vasile Zvara a plecat, la finele anului 2001, într-o ţară occidentală, împreună cu soţia şi fiica sa. Au plecat ei definitiv? A fugit judecătorul din România, de teamă? A plecat el ilegal? Sau legal? De ce, totuşi, a plecat? Dar a plecat definitiv?

        „Totul e pur şi simplu ridicol, penibil, de asta tac toţi cei care acum ar trebui să se laude că au mai descoperit un judecător corupt şi în Baia Mare. Doar v-am mai spus, întreg materialul probator este o cacialma, nu există la dosar nici o probă directă împotriva mea, deci e logic că acesta e motivul amânărilor şi al tergiversărilor… Ce spun eu despre strămutarea procesului? Deocamdată nimic, fiindcă mă mai aştept la surprize, aşa că aştept să văd când va începe procesul.” – a declarat judecătorul băimărean Vasile Zvara, în exclusivitate pentru subsemnatul, atenţie, în noiembrie 2001 (deci în urmă cu mai bine de opt ani!), adică imediat după ce aflase că procesul său – demarat la Curtea de Apel Cluj în mai 2001 – va fi strămutat şi va continua la Curtea de Apel Alba. Iată, aşadar, că timpul scurs de-atunci a confirmat practic, an de an, din păcate, toate temerile şi mai vechile „previziuni” ale magistratului băimărean, aşa cum, de exemplu, anterior el mai declarase (tot în exclusivitate pentru autorul acestui articol), nota bene, şi în septembrie 2001 (când încă nu se aflase de decizia CSM, actuala ÎCCJ, privind strămutarea procesului):   

        „Se încearcă în mod voit tărăgănarea procesului, ceea ce e de-acum evident, tocmai pentru că toţi cei din lumea juridică, bineînţeles că doar cei care cunosc bine cazul meu, sunt conştienţi că nu există nici o probă la dosar împotriva mea, însă nu puţini sunt şi cei care ştiu că eu incomodez într-atât de mult anumite „zone” din Ministerul Justiţiei – prin ceea ce am descoperit în această structură! -, încât este imperios necesară înlăturarea mea din acest sistem!!! Ori, în acest context, eu fiind încă suspendat din funcţie (judecătorul penalist Zvara a fost suspendat din funcţie începând cu data de 26 aprilie 2001 – n.a.), după legea de organizare judecătorească eu rămân încă magistrat. Dar aceeaşi lege îmi interzice ca, atâta timp cât sunt încă magistrat, să lucrez în altă parte, deoarece este dincolo de lege de a cumula funcţia de magistrat cu orice altă activitate publică sau privată în România. Categoric, legea interzicându-mi să lucrez undeva, posibilităţi de a mă angaja în mod oficial nu am; mai rămâne aşadar o singură cale, cea de a încălca legea şi de a lucra la „negru” undeva – ceea ce nu-mi permit eu, deoarece tocmai cei care ştiu că practic ei nu deţin nici o probă împotriva mea, aşteaptă să fac această greşeală! Deci, dacă ei n-au nimic în acest dosar, încearcă să mă aducă în pragul disperării, pentru ca eu să cad cumva în greşeală pe tărâm penal şi atunci să aibă totuşi o justificare pentru suspendarea mea din funcţie! Tot ce-am „reuşit” să fac până acum (adică până la finele lunii septembrie 2001 – n.a.) a fost să-mi vând din bunurile personale pe care le-am agonisit în cei cinci ani de când sunt magistrat, iar în majoritatea timpului, trebuie să vă spun sincer, am răbdat foame! Dar nu numai eu… Din păcate, prostia celor care au încercat sa mă „atingă” pe mine, să mă înlăture pe mine, s-a răsfrânt şi asupra familiei mele şi acest lucru se vede (soţia lui nu lucra atunci, în 2001, unicul motiv fiind boala deosebită de care suferă, încă de la naştere, fetiţa lor pe-atunci în vârstă de doar şase ani – n.a.). Mai mult, pentru fiica mea care e bolnavă n-am putut beneficia nici măcar de sprijin medical, deoarece mi s-au închis toate uşile, pe considerentul că, eu fiind suspendat din funcţie, nu mai plătesc acea sumă de bani la CAS şi din această cauză nu mai beneficiez nici de medicamentaţie sau de controale medicale gratuite, în calitate de magistrat. Aşa că vă daţi seama că a fost destul de greu să ai un copil foarte bolnav, la un moment dat, să nu-i poţi face rost de medicamente şi nici măcar să-i asiguri o alimentaţie care să-i permită să se poată lupta cu boala… Dar, mă rog, acestea sunt probleme pe care probabil le vom discuta într-o altă circumstanţă, sper să fie de faţă şi doamna ministru Rodica Stănoiu (pe atunci încă membru PSD şi ministru al Justiţiei, doamna Stănoiu fiind cea care de altfel şi-a pus avizul final de trimitere în judecată a lui Zvara, în martie 2001!!! – n.a.), într-o bună zi, dacă doamna va avea curajul şi responsabilitatea să o facă, pentru a-i putea ura să aibă parte şi domnia-sa de tot ce am avut eu parte lunile astea!”.

 

Magistratul a plecat din România cât se poate de legal! Însă, anumite instituţii media, dezinformând în mod josnic opinia publică, au continuat ani de zile să dea publicităţii minciuni ordinare de genul „în 2001, judecătorul a fugit din ţară”!

 

        Aşadar, aţi citit ce (îmi) declara în septembrie 2001 judecătorul inculpat, pe când de-abia trecuseră cinci luni din momentul începerii procesului său şi, per total, circa 16 luni de când se desclanşase oficial şi public aşa-numitul caz Zvara. Deci, Zvara simţea şi spunea deja în declaraţiile sale, încă din septembrie 2001 (sic!), că se încerca „tergiversarea cazului” său! Habar nu avea „săracul” magistrat suspendat câtă dreptate avea şi ce va urma, iată, până în anul 2010…

        Ei bine, stimaţi cititori, declaraţia de mai sus a celui inculpat conţine, practic, şi explicaţia a ceea ce avea să facă Zvara – după foarte scurt timp –  împreună cu soţia şi cu fiica sa: să plece din România! Dar să luăm evenimentele din acea perioadă (septembrie 2001 – februarie 2002) pas cu pas.

        În octombrie 2001, inculpatul află că CSJ (actuala ÎCCJ) a acceptat cererea sa de strămutare a procesului de la CA Cluj, instanţa supremă stabilind continuarea înfăţişărilor la CA Alba. Şi au mai trecut două luni, trei luni, a venit şi anul 2002, a trecut şi ianuarie, şi februarie 2002… şi procesul tot nu (re)începea. De subliniat că atunci, în februarie 2002, se împlineau deja 21 de luni de când se deschisese oficial cazul Zvara. Astfel, acum mai revedeţi o dată declaraţia inculpatului din septembrie 2001 şi veţi înţelege exact situaţia în care era omul; familia Zvara nu a mai răbdat şi, cum judecătorul suspendat nu avea absolut nici o interdicţie de a părăsi ţara, familia a plecat în Occident… dar, nota bene, cât se poate de legal! Şi am punctat acest aspect pentru că, la foarte scurt timp după plecarea lor, imediat a fost răspândit zvonul cum că magistratul ar fi fugit din ţară!!! Nimic mai fals, nimic mai neadevărat! Precizăm încă o dată, Zvara a părăsit ţara cât se poate de LEGAL, motivele reale ale plecării le aveţi în declaraţia menţionată, iar faptul că, plecând din România, omul nu a încălcat nici o lege o dovedeşte (şi) următorul lucru: şi astăzi, după nouă (9) ani de la plecare, familia Zvara se află tot în străinătate, tot legal, inclusiv pentru simplul fapt că niciodată, dar absolut niciodată în perioada iunie 2000 – martie 2010, magistratul băimărean Vasile Zvara nu a fost reţinut pentru cercetări, nu a fost arestat, nu i s-a impus vreo restricţie de a părăsi România, nu a fost dat în urmărire generală, în ţară sau în străinătate!!! Iar asta pentru că nu au existat niciodată motive legale pentru aşa ceva, recte pentru că nici astăzi, după 10 ani, încă nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care inculpatul să fi fost condamnat! De ce se întâmplă, totuşi, de aproape 10 ani, toate acestea? Nimeni nu ştie nimic oficial, nimeni nu suflă un cuvânt OFICIAL, PUBLIC, despre acest incredibil caz din Justiţia românească!

 

                                                                                                        Vasile-Peter CZOMPA 

      „EXIL”-ul judecătorului băimărean inculpat Vasile Zvara

          Judecătorul băimărean Vasile Zvara a părăsit România în anul 2001, împreună cu soţia şi fiica sa, şi de atunci n-a mai revenit deloc în ţară. De ce a plecat, în ce condiţii, ce face în ţara în care deja se află de peste nouă ani, ce are de gând ş.a.m.d. – Zvara a răspuns la toate aceste întrebări în declaraţiile sale, nu o dată, declaraţii făcute subsemnatului. Acum, în altă ordine de idei, să precizăm că, de când stă într-o ţară occidentală, magistratul băimărean (încă) doar suspendat din funcţie (de la Judecătoria Baia Mare) a scris mai multe… cărţi. Da, cărţi! Prima dintre acestea, scrisă chiar în 2002, se numeşte „EXIL”. Iar eu vă pun acum la dispoziţie cuvintele pe care Zvara le-a scris ca un fel de epilog al cărţii sale, cuvinte scrise încă în anul 2002, în străinătate, pe când abia se împlineau câteva luni de când părăsise România, iar procesul său era în plină desfăşurare. Aşadar, fără alte comentarii, citiţi ce scria acest judecător – cercetat şi judecat de peste 10 ani, cercetat recent chiar şi de DNA! – ce scria el în finalul cărţii sale „EXIL” (dar carte încă nepublicată în România!): 

           „Am urmat cursurile facultăţii de drept, animat de o mare dorinţă şi dragoste de a face dreptate acolo unde mai toţi cei care ar fi trebuit să o facă, în fapt îşi băteau joc – şi îşi bat joc şi astăzi – de cei mulţi şi lipsiţi de apărare. Poate că nu sunt un mare patriot şi cu siguranţă nici vreun fel de erou, însă mi-am iubit, îmi iubesc şi îmi respect semenii şi niciodată nu am putut să privesc cu indiferenţă la suferinţa celor mulţi, a oamenilor simpli.

            N-am făcut ceea ce am făcut pentru a primi lauda oamenilor sau pentru a fi consemnat vreodată în istorie. Sunt convins că timpul va trece peste mine şi nu va lăsa în urmă decât, poate, soluţiile pe care eu, ca judecător, le-am pronunţat, însă soluţii de care sunt mândru, nota bene, căci în ele am aşezat conştiinţa mea, dragostea mea faţă de adevăr şi faţă de semeni, chiar dacă prin aceasta nu am făcut decât să limpezesc apele tulburi în care se scaldă cei ce-şi trăiesc viaţa într-o veşnică mocirlă morală.

            Ştiu că prin aceasta, adică prin modul în care am incercat să-mi fac meseria, am deranjat multă lume, care, deşi se pretinde a fi bună, se află de fapt la periferia ordinii sociale şi morale. Important este, cred eu, că nu am cedat niciodată şi nu m-am lăsat compromis niciodată; şi asta nu pentru că cei care o fac ar duce-o rău, ci pentru că întotdeauna am considerat că un magistrat trebuie să fie un exemplu de bunătate, de corectitudine şi mai ales de verticalitate.

            Poate că acesta este motivul esenţial pentru care, neavând posibilitatea să mă compromită, procurorii ţării mele – cei care, în fapt, în ţara mea sunt principalii duşmani ai justiţiei şi ai poporului, cei care reprezintă  instrumentul eficace de reprimare a oricărei revolte, şi nu cu arma, atenţie, ci într-un mod mult mai perfid, cu cel mai de preţ lucru pe care ni l-a lăsat istoria, cu condeiul! – cei care în fapt stau în vârful piramidei oricărei organizaţii mafiote din ţara mea, ei sunt cei care au apelat la alte mijloace pentru a mă îndepărta din sistem, începând de la obligarea brutală a unor oameni să declare minciuni împotriva mea şi până la înscenarea unor penibile dosare ce ar face de ruşine până şi gândirea unui copil de doi ani.

              Ei sunt cei care, împreună cu cei ce-i protejează, au pus la cale asasinarea uneia dintre fiicele mele, ei sunt cei ce au pus la cale asasinarea mea şi a întregii mele familii şi tot ei sunt cei care, de teamă că într-o bună zi poate mă voi întoarce, deci acum, chiar şi în lipsa mea din ţară, continuă să pună la cale dosare înscenate, pentru a fi siguri că tot voi pica în mâna lor şi mă vor face dispărut cu totul.

            Mi-am sacrificat anii tinereţii şi familia, pentru a încerca să readuc justiţia în ţara mea, şi nu pentru mine, nicidecum în folosul meu personal; şi nu pentru cei de afară, ci pentru cei mulţi şi batjocoriţi din Ţara mea. Acum, deşi mi-e extrem de greu să o spun, mi-e ruşine că, în calitate de cetăţean al ţării mele, a trebuit să fiu judecător într-un sistem care are la bază corupţia şi eliminarea oricărui concept privind drepturile fundamentale ale cetăţeanului. E greu să se renunţe la privilegiile conferite de totalitarism, e greu să se renunţe la avantajele oferite prin corupţie, însă nu trebuie uitat că acestea sunt fenomene care vor devora din interior societatea şi care în mod inevitabil vor conduce, din păcate, la prăbuşirea ei.

            Nu aş fi crezut niciodată că, făcându-mi doar datoria, voi ajunge victima unei „ciudate” agresiuni juridice. Sper că cei ce mă vor judeca nu vor uita, nici ei, ce uşor se poate ajunge în această ipostază. Dacă totuşi mizeria morală şi lipsa de verticalitate vor învinge, eu sunt aici, gata să-mi înfrunt destinul, însă nu dând satisfacţie celor ce se scaldă în mocirlă, ci alegând calea ultimă ce rămâne întotdeauna numai celui ce pune ONOAREA mai presus de oricare dintre valorile acestei lumi!

            Sper că cele ce au fost trecute în paginile acestei modeste lucrări să fie numai spre binele celor mulţi şi încă neluaţi în seamă de către cei ce pretind că le conduc destinele, dar care de fapt îşi construiesc adevărate imperii pe umerii, sudoarea şi chiar pe viaţa lor şi care, atunci când se simt ameninţaţi, nu ezită să-şi alunge propriii oameni, propriii concetăţeni, propriii colegi, în …EXIL.”    (semnează Vasile Zvara)

 

–  a consemnat  Vasile-Peter CZOMPA  –

 

                                                                               (VA URMA)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: