Iată SENTINŢA DEFINITIVĂ OFICIALĂ INTEGRALĂ în cazul judecătorului inculpat Vasile Zvara!

Ianuarie 18, 2012

Iată SENTINŢA DEFINITIVĂ OFICIALĂ ŞI INTEGRALĂ pronunţată în procesul fostului judecător inculpat Vasile Zvara!

 

Sentinţa definitivă oficială completă (practic după 11 ani de procese!!!), nota bene, publicată foarte recent pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), confirmă tot ceea ce-a publicat subsemnatul în 21 decembrie 2011: nu trei, ci patru ani închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei!  

 

În 21 decembrie 2011, două site-uri de presă (Transilvania TV News şi express-press.ro) îmi publicau concomitent un acelaşi articol, cu titlurile:”După 11 ani, s-a încheiat procesul în cazul judecătorului băimărean Vasile Zvara!”, respectiv “LA ÎCCJ, SENTINŢĂ DEFINITIVĂ ÎN CAZUL JUDECĂTORULUI INCULPAT ZVARA!”. Sentinţă definitivă, da, dar încă neoficială la acea dată, fiindcă sentinţa a fost postată pe site-ul ÎCCJ doar de curând (deci sentinţa definitivă oficială – pe care o puteţi citi mai jos – nu a fost până acum publicată integral nicăieri!!!). Pomeneam în acel articol inclusiv de un soi de “comunicat neoficial” al DNA, postat pe internet la începutul lunii decembrie 2011, în care printre altele era scris: “Condamnarea inculpatului Zvara Vasile, fost judecător, la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare condiţionată (…)”, a se reţine, era vorba de “trei ani”. Tot acolo, nota bene, în final se preciza: “Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanţei de judecată”. Şi iată ce-am mai scris eu în respectivul material: “Ei bine, un motiv pentru care am făcut precizările privind comunicatul DNA este şi faptul că, din câte am aflat deocamdată din surse neoficiale, de exemplu într-o Minută a deciziei instanţei – minută întocmită la câteva zile după data de 30 noiembrie 2011 (n.a. – dată la care instanţa ÎCCJ a pronunţat sentinţa definitivă), se pare că ar fi fost vorba de <<patru ani închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal>>”. Deci, în acest fragment din articolul meu am inserat atunci, după cum se poate observa, şi o frază despre care precizam că ar fi chiar din Minuta obţinută de subsemnatul din “surse neoficiale”, da? Iar în respectivele rânduri pomeneam atunci, în 21 decembrie 2011, de “patru ani închisoare” cu suspendarea executării pedepsei!

 

Care e concluzia din cele expuse atunci şi acum? Iată, aveţi mai jos SENTINŢA DEFINITIVĂ OFICIALĂ – publicată foarte recent pe site-ul ÎCCJ (!), sentinţă care confirmă că eu am avut dreptate inclusiv în privinţa celor “patru ani închisoare”, deci că sursele mele neoficiale mi-au furnizat, încă din decembrie 2011, date absolut corecte! – şi revedeţi acum fraza completă publicată de mine în precedentul articol şi comparaţi-o cu aceeaşi frază din sentinţa definitivă oficială postată aici, ele sunt perfect identice! Cu alte cuvinte, iată cât de “corect” a fost acel comunicat al DNA (sic!), iată motivul pentru care în finalul acelui comunicat stătea scris “Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanţei de judecată”. Cum spuneam/întrebam şi atunci, păi de când DNA dă publicităţii “texte neoficiale” tocmai despre o sentinţă definitivă, dar texte destinate mass-media? Ca să vadă procurorii cine din media le cade în plasă? Poftiţi, au căzut în plasă, de exemplu, şefii site-ulul de presă Maramureş Media, recte jurnalistul V.M. care, în “vasta documentare” pe care-a făcut-o despre cazul Zvara, a preluat informaţii doar din acel “text neoficial” al DNA şi probabil din alte surse la fel de “corecte”! Adică, e vorba de articolul publicat în 7 decembrie 2011, sub titlul “Sentinţa pentru fostul judecător Zvara: condamnare cu suspendare”, în care se precizează despre “pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare condiţionată” plus multe alte informaţii inexacte (dar, atenţie!, date inexacte conţinute în fraze identice cu fraze pe care de-a lungul ultimilor ani le-am regăsit şi într-o serie de articole mizerabile din presa centrală şi în care unica sursă era mereu, mereu… numai şi numai din zona procurorilor!).  

Sau, revenind la acel “text neoficial” al DNA, o altă variantă ar fi că poate o fi fost doar o simplă eroare chestiunea cu “trei ani închisoare”? Se prea poate, însă în acest caz, când taman DNA greşeşte tocmai la numărul anilor de închisoare (sic!), ce crezare să mai dai acestor comunicate? Ce încredere să mai ai în DNA?          

 

Iată acum sentinţa definitivă integrală şi oficială publicată recent pe site-ul ÎCCJ (recent însemnând, atenţie!, după mai mult de o lună de zile de la data pronunţării sentinţei pe 30 noiembrie 2011):

“Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de inculpaţii Zvara Vasile şi Buda Vasile împotriva sentinţei penale nr.18 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând: I. inculpatul Zvara Vasile Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Zvara Vasile pentru infracţiunea prev.de art.254 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal de la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b Cod penal la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal. Face aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, şi c Cod penal ca pedeapsă accesorie. În temeiul art.861 şi art.862 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe o durată de 6 ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpat şi care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art.863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Baia Mare; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Conform art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.864 Cod penal. Conform art.71 alin.5 Cod penal pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art.64 lit. a teza II lit.b şi c din Codul penal. II. inculpatul Buda Vasile Modifică conţinutul pedepsei accesorii şi complementare în sensul că face aplicarea disp.art.71 – art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. În baza art.81- 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Buda Vasile pentru infracţiunea prev.de art.26 rap.la art.254 alin.1 Cod penal cu aplic.art.13 Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, care reprezintă termen de încercare. Conform art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal. Conform art.71 alin.5 Cod penal pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b din Codul penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat Zvara Vasile până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2011.”

 

Iar pentru cei care poate totuşi doresc să verifice şi/sau doresc mai multe detalii, iată datele necesare pentru găsirea paginii cauzei pe site-ul ÎCCJ: DOSAR Nr. 301/43/2009; Înregistrat la data: 19.06.2009 (la CA Târgu Mureş, unde iniţial dosarul a ajuns în 2007!); Obiect dosar: infracţiuni de corupţie (L.78/2000); Secţie (materie juridică): penal. Poate că măcar acum vor afla cum şi unde să caute inclusiv acei pseudo-jurnalişti obedienţi care până acum au tot scris despre cazul Zvara numai şi numai la comandă, doar pe baza unor (dez)informări trunchiate primite mereu-mereu numai “din surse judiciare” (sic! – adică numai de la unii procurori “binevoitori”).  

 

  Peter CZOMPA

 

P.S.: În ceea ce priveşte sentinţa definitivă ca atare, mie mi se pare cel puţin absurdă! De ce? Păi fiindcă e vorba de un (ex)judecător acuzat de luare de mită (şi nicidecum de un oarecare analfabet acuzat că a furat un capac de canal)!; altfel spus, pe şleau, în cazul dării/luării de mită ori există la dosar probe solide, dovezi clare – precum „flagrantul” realizat, bani marcaţi, amprente, înregistrări audio sau video etc. – şi-atunci magistratul trebuia condamnat la închisoare cu executarea pedepsei (! – şi nu doar la patru ani, ci la mai mulţi!), ori nu a existat absolut nici o probă clară, directă, palpabilă, deci nimic (ci doar vreo două-trei declaraţii ale unor nenorociţi, nimic altceva!), situaţie în care omul ar fi trebuit achitat fără discuţie! Dar despre aceste aspecte îmi voi expune punctul de vedere separat, într-un alt material, cu atât mai mult cu cât am urmărit îndeaproape derularea cazului chiar pe întreg parcursul celor 11 ani de procese. Şi niciodată, dar absolut niciodată în cei 11 ani nimeni nu a negat şi nu a contestat ceva vreodată, nici măcar un singur cuvinţel scris de mine în cele vreo 50-60 de articole publicate în presa locală şi naţională sau ceva spus de mine în cele câteva emisiuni de radio sau TV! Nici măcar o singură dată în 11 ani!                  

SENTINŢĂ DEFINITIVĂ ÎN PROCESUL JUDECĂTORULUI INCULPAT ZVARA!

Ianuarie 7, 2012

Sentinţa definitivă a ÎCCJ: trei ani închisoare – cu suspendarea executării pedepsei (!), dar şi cu o perioadă de şase ani sub supraveghere!

După 11 ani, s-a încheiat procesul în cazul judecătorului băimărean Vasile Zvara!

 Această cauză penală – fără precedent în Justiţia postdecembristă din România! – este practic pe rol încă din anul 2000 (sic!), când procurorii Parchetului General (dar iniţial şi cei din Cluj) au început oficial “cercetările” în dosarul cazului Zvara. În 2001, magistratul băimărean (pe-atunci judecător în cadrul Judecătoriei Baia Mare) a fost trimis în judecată, procesul penal a început la Curtea de Apel Cluj… şi-uite-aşa această “interminabilă epopee” a tot continuat până pe 30 noiembrie 2011, când instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), secţia penală, a dat în sfârşit o sentinţă definitivă! Definitivă, însă, atenţie!, încă nu e sigur dacă şi irevocabilă… cel puţin eu încă nu am găsit nicăieri şi menţiunea oficială “irevocabilă” (cel puţin nu până pe 5 ianuarie 2012).

 Pe scurt, conform Deciziei penale nr. 4119 din 30 noiembrie 2011, în cazul magistratului inculpat sentinţa sună astfel: “Condamnarea inculpatului Zvara Vasile, fost judecător, la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de şase ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.” Plus interzicerea, timp de doi ani după executarea pedepsei principale, a unor alte câteva drepturi. Aşadar, cam asta stă scris, nota bene, într-un foarte recent comunicat de presă al DNA (!), în finalul comunicatului fiind şi următoarea precizare foarte interesantă şi chiar cam ciudată (sic! – dar în fond tipică pentru DNA): “Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanţei de judecată”?! Hai nu zău, păi de ce? Cum vine asta? Cum adică “text neoficial” al DNA? Cum adică “nu angajează răspunderea instanţei de judecată”? Vai şi-amar!  

Apropo de DNA, după ce în perioada 2001-2006 procesele s-au desfăşurat pe la mai multe instanţe din ţară, în anul 2007 dosarul cazului Zvara a fost pasat de la Parchetul General direct în braţele DNA, iar în august 2007 procurorii DNA au trimis dosarul în instanţă; procesul s-a derulat la CA Târgu-Mureş, în 20 mai 2010 judecătorul inculpat a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare (sic! – dar toată media din România a tăcut mâlc!) şi-apoi s-a ajuns în recursul de la ÎCCJ. Acesta a fost, foarte în mare, lunguuuuul şi incredibilul traseu al dosarului Zvara.

Ei bine, un motiv pentru care am făcut precizările privind comunicatul DNA este şi faptul că, din câte am aflat deocamdată din surse neoficiale (păi dacă până şi DNA publică pe internet “texte neoficiale”, eu de ce n-aş avea măcar “surse neoficiale”?!), de exemplu într-o Minută a deciziei instanţei (!!!) – minută întocmită la câteva zile după data de 30 noiembrie 2011, se pare că ar fi fost vorba de “patru ani închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a lit. b şi c Cod Penal”, de unde probabil şi cei şase ani perioada de supraveghere “care reprezintă termen de încercare pentru inculpat şi care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii” (citate chiar din respectiva minută!). Probabil, zic! Probabil, fiindcă poate că cineva s-o fi răzgândit între timp… mai ştii? Vom afla asta când vom avea sentinţa definitivă oficială a ÎCCJ, plus definitivă şi executorie.

Din acelaşi caz, din aceeaşi sentinţă: “Condamnarea inculpatului Buda Vasile la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de cinci ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.” Dar cine este Vasile Buda? Cel care în anul 2000 a declarat procurorilor că ar fi strâns de la nişte localnici din zona Târgu Lăpuş suma de 1.700 dolari SUA, bani care ar fi trebuit să ajungă la Zvara (care atunci era preşedinte al Judecătoriei Târgu Lăpuş) pentru ca acesta să “rezolve” punerea în libertate a unui individ pe nume Şofron Ungur – pe care tocmai magistratul îl condamnase cu puţin timp înainte la şase de închisoare şi, omul fiind deja la a doua condamnare, judecătorul nici măcar nu ar mai fi avut cum să-l scape de închisoare pe respectivul recidivist! De fapt, nota bene, în această presupusă dare/luare de mită n-a existat aşa-numitul flagrant delict (!), nu, nici vorbă, n-a existat nici vreo plângere penală împotriva judecătorului (cum că el ar fi cerut bani cuiva), n-a existat decât autosesizarea unor procurori şi, atenţie!, declaraţia acestui Vasile Buda! Şi a mai fost implicat la început un anume Pavel Podină (împreună cu Buda), însă acest Podină a dispărut încet-încet din toată povestea, dar voi reveni eu asupra chestiunii…    

Una peste alta, un lucru e limpede: după cum a început acest caz – în condiţii absolut neclare şi dubioase (procurorii s-au autosesizat!!!) –, exact aşa se şi încheie, iată, după peste 11 ani de ciudăţenii, tergiversări şi strămutări ale dosarului de la un parchet la altul, de la o instanţă la alta (Bucureşti, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Braşov, Târgu-Mureş)! Ca să nu mai spun că din septembrie 2007 nicăieri în media românească nu s-a mai pomenit de acest caz deloc, dar absolut deloc, nici măcar în 2010 când s-a pronunţat sentinţa de la CA Târgu Mureş.

Hai să vedem acum şi cine sunt, conform surselor mele “neoficiale” (dar surse foarte serioase şi credibile!), judecătorii ÎCCJ din această cauză: G.C.A. (preşedinte), M.G., N.A. şi magistratul asistent D.I. Atât deocamdată, motivele pentru care am dat doar iniţialele sunt lesne de înţeles. Toate la timpul potrivit. 

Acum se poate pune o nouă întrebare: oare este mulţumit fostul judecător de sentinţa definitivă? Adică, oare va apela Zvara la CEDO? Din câte ştiu eu până în acest moment, da, categoric da, lucru care tare multora nu le va conveni şi îi va pune rău-rău pe jar! Însă despre acest aspect, altă dată.

     Peter CZOMPA

 P.S.: Acest articol mi-a fost publicat, în 21 decembrie 2011, pe site-urile express-press.ro şi Transilvania TV News (transilvania-tv.ro); cu precizarea că aici, în acest material, am mai făcut acum doar câteva mici completări de nuanţă. Apropo, din 21 decembrie 2011 şi până astăzi (7 ianuarie 2012) nu ştiu ca undeva în mass-media centrală (recte cea din Bucureşti) să se mai fi dat publicităţii măcar o simplă ştire cât de mică despre cazul Zvara şi sentinţa definitivă din 30 noiembrie 2011. Nicăieri, de ce oare?

Apropo, tocmai am obţinut confirmarea oficială (!) că ceea ce am scris eu despre sentinţa în cauză este adevărat 100%, nicidecum ceea ce au postat „alţii” pe internet drept „text neoficial”, „comunicat neoficial”! Iar în următoarele zile voi posta aici – dar nu numai aici, evident! – chiar SENTINŢA DEFINITIVĂ OFICIALĂ COMPLETĂ!

EXCLUDERE DIN PC MARAMUREŞ! O Contestaţie incendiară, cu dezvăluiri stupefiante din culisele PC!

Octombrie 25, 2011

Iată cum (nu) se „rezolvă” problemele şi conflictele interne grave în PC!

DUPĂ EXCLUDEREA SA DIN PC MARAMUREŞ, CONSILIERUL LOCAL SORIN GAJE S-A DECIS SĂ DEA PUBLICITĂŢII CONTESTAŢIA TRIMISĂ CONDUCERII CENTRALE A PARTIDULUI

Despre aşa-numitul caz GROŞI-Maramureş v-am mai povestit în ultimul timp; un caz extrem-extrem de complex şi grav, de fapt cazul tipic de CORUPŢIE TRANSPARTINICĂ în care nu mai contează nimic altceva decât interesele personale şi de grup ale unora aflaţi vremelnic în funcţii importante. V-am povestit, de asemenea, că totul s-a declanşat practic în urma dezvăluirilor pe care un consilier local din comuna Groşi, Sorin Gaje (membru PC), le face de… vreo doi ani încoace! Şi, în cele din urmă, în loc să obţină măcar sprijinul partidului din care face parte, omul a obţinut ceva la ce se aştepta cel mai puţin: recent el a fost exclus scurt-pe-doi din PC Maramureş! De ce? Care sunt de fapt motivele reale ale excluderii sale? Ce are de gând consilierul? Despre toate astea şi despre multe alte aspecte incredibile puteţi citi în Contestaţia pe care Gaje a trimis-o în luna septembrie a.c. conducerii centrale a PC, o contestaţie pe care consilierul conservator nu a vrut până acum să o facă publică, aşteptând un răspuns din Bucureşti. Însă cum omul nu a primit nici cel mai mic semn până acum, iată contestaţia… Citiţi şi minunaţi-vă (dacă mai e cazul) cum se petrec lucrurile, în continuare, în culisele mizerabile ale pseudo-politicii româneşti!  (Peter CZOMPA)                  

                      „Către

PARTIDUL CONSERVATOR

COMISIA CENTRALĂ DE ETICĂ, LITIGII ŞI PETIŢII

Bucureşti

 

ÎN ATENŢIA

PREŞEDINTELUI PC, DOMNUL DANIEL CONSTANTIN

              Subsemnatul Gaje Sorin-Cristian, cu domiciliul în localitatea Satu Nou de Jos, nr. (…), judeţul Maramureş; cu C.I. seria (…), nr. (…); în calitate de membru al Partidului Conservator (fiind membru din anul 2008), precum şi în calitatea mea de consilier local în cadrul Consiliului Local Groşi, secretar al Comisiei Buget-Finanţe şi membru al Comisiei Juridice, Sport şi Învăţământ din CL Groşi;

În condiţiile în care recent am fost exclus din organizaţia judeţeană PC Maramureş, formulez următoarea:     

CONTESTAŢIE

la

Hotărârea Biroului Executiv Judeţean al PC Maramureş

Hotărârea nr. 6 din 02.09.2011

Coincidenţa face că exact după o lună de zile de când, în 2 august 2011, am primit o Hotărâre de excludere a mea din BEJ al PC Maramureş, să se mai ia brusc şi hotărârea, în foarte mare şi ciudată grabă, deci pe 2 septembrie 2011, de excludere a mea totală din PC Maramureş.

Ţin să subliniez, înainte de toate, că este extrem de interesant, dar şi absolut nefiresc tot ceea ce se întâmplă în ultimele câteva luni la nivelul PC Maramureş. Astfel, am constatat cu surprindere şi stupoare – şi nu numai eu – dorinţa acerbă şi evidentă a noii conduceri „PNL-iste” din PC Maramureş (Cornelia Negruţ, Zamfir Ciceu, Sorin Olteanu, Graţian Taloş, Alexandru Bondrea, Cosmin Lacatoş), unii dintre aceştia nu de mult excluşi din PNL Maramureş, atenţie!, de a scăpa urgent şi prin orice mijloace incorecte şi murdare de aleşii locali ai PC Maramureş! Din păcate sau din fericire (depinde cine şi din ce unghi de vedere analizează lucrurile), am mai constatat că subsemnatul a fost şi este ţinta principală a celor nominalizaţi anterior, însă tot n-am reuşit încă să înţeleg din ce motive concrete se întâmplă toate acestea?! Am precizat acest aspect tocmai pentru că eu continui să susţin – şi în interiorul PC, dar şi în mod public – că EU CONSIDER CĂ NU AM GREŞIT CU ABSOLUT NIMIC FAŢĂ DE PARTIDUL CONSERVATOR, NU AM ÎNCĂLCAT NIMIC DIN STATUTUL PARTIDULUI (AL CĂRUI MEMBRU MĂ CONSIDER ÎN CONTINUARE, PÂNĂ ÎN MOMENTUL ÎN CARE VOI AVEA ÎN MÂNĂ O DECIZIE DEFINITIVĂ DE EXCLUDERE A MEA, SEMNATĂ DE CONDUCEREA CENTRALĂ A PC)!

Iată de ce voi spune aici tot ce voi spune, fiindcă toate par a avea legătură cu excluderea mea, excludere care de fapt este „opera” a doar câtorva persoane din conducerea PC Maramureş, dar mână-n mână cu alţii din afara partidului!      

De ce oare? De fapt, ce interese ascunse au aceştia, mai ales noua conducere?

Mă întreb, oare conducerea centrală ce a urmărit atunci când a hotărât să-i pună direct pe funcţii de conducere? Mă întreb, oare conducerea centrală le cunoaşte trecutul nu tocmai curat al unora dintre aceştia? Mă întreb, oare pentru conducerea centrala a PC, JUDEŢUL MARAMUREŞ chiar nu mai contează deloc?

Apropo, domnul preşedinte Daniel Constantin a fost în Baia Mare în 23-24 septembrie curent; oare nu ar fi fost normal dacă domnia-sa, dacă tot a venit până în Baia Mare la Sărbătoarea Castanelor, s-ar fi întâlnit măcar pentru o jumătate de oră şi cu membrii aleşi ai PC din judeţ?

De ce nu s-a întâmplat asta? Este o întrebare pe care mi-am pus-o atât eu cât şi mulţi alţii din judeţ, membri PC şi chiar unii nemembri de partid!

Răspunsul cred că pot să îl dau chiar eu, aici, un răspuns poate mai mult sau mai puţin complet, însă acum contează esenţa, respectiv concluziile şi cauzele. Da, CAUZELE, în fond cauzele acestor situaţii grave din PC Maramureş sunt foarte importante, poate cele mai importante! Ţine cineva cont de cauzele reale? – şi nu numai de poveşti cum că aş fi încălcat protocolul USL! Dar să revin la concluzii.   

Astfel, conducerea PC Maramureş nu a anunţat pe niciun ales local PC din judeţ despre vizita preşedintelui Daniel Constantin, ci doar atat: să-şi trimită urgent cotizaţia fiindcă va veni preşedintele. Foarte interesant! Şi foarte neclar, ambiguu, ciudat, adică nimic concret, ce, când, cum, de ce această vizită… 

Iată de ce: frica teribilă şi penibilă a acestei conduceri interimare numite de a sta faţă în faţă atât cu preşedintele Daniel Constantin cât şi cu aleşii locali din Maramureş, deodată, a făcut să se întâmple aşa! 

Oare ce au de ascuns interimarii cu interese meschine din PC Maramureş?

N-aş fi dorit să deviez prea mult de la subiectul contestaţiei mele, dar am fost nevoit să specific câteva aspecte deosebit de grave care persistă de câteva luni în PC Maramureş.

PC-ul din Maramureş e practic rupt în două numai şi numai din cauza acestui „cal troian” PNL-ist introdus aici – cu bună ştiinţă? – de la centru din Bucureşti. Dar de către cine exact şi cu ce scop?

Concluzia este clară şi în acest caz. Conducerea PC din Bucureşti pare că nu-şi doreşte o organizaţie puternică în judeţul Maramureş, cu o conducere aleasă democratic, ci totul numai formal, aparent. De aceea au fost atât de deranjaţi aceşti pseudo-lideri locali (numiţi, nu aleşi!) de faptul că eu am făcut declaraţii pentru mass-media?

O mână de oameni din conducerea interimară a PC Maramureş, personaje cu interese dubioase şi meschine (aspecte notorii, cunoscute opiniei publice din Baia Mare), personaje abia intrate în PC doar de câteva luni, dar puse de centru direct în fruntea organizaţiei judeţene, în ciuda Statutului PC, personaje care pot să facă orice şi cum doresc, după bunul lor plac, fără a da socoteală nimănui, niciodată! Asta a dorit conducerea centrală a PC? A dorit sau nu, deocamdată asta a obţinut!  

Total greşit, din păcate!

„Nimeni nu este mai presus de lege”!!!

În această ordine de idei, eu personal înclin să cred că conducerea centrală a partidului încă nu realizează ce deserviciu enorm şi-a adus şi ce deserviciu imens a adus imaginii partidului cel puţin în Maramureş! Nu mă credeţi? Dacă nu mă credeţi, verificaţi tot, dar absolut tot ce s-a publicat în media locală şi centrală, în ultimele cinci, şase luni despre situaţia din PC Maramureş, despre legăturile PC-PNL, PC-PSD şi aşa mai departe.   

Cu toate acestea, în mod paradoxal şi în acelaşi timp, prin prisma sau din cauza sau datorită tocmai unui oarecare consilier local Gaje Sorin Cristian din comuna Groşi, PC Maramureş este văzut în ultima vreme ca un partid cu o activitate foarte interesantă. Drept dovadă, dacă vreţi, recentele negocieri din USL Maramureş pe care de altfel cred că le ştiţi foarte bine, negocieri pentru candidatura la funcţia de preşedinte al CJ Maramureş, nu-i aşa? A cedat PNL aşa deodată în favoarea PC? Crede oare cineva din conducerea centrală a PC că liderii PNL şi PSD din Maramureş au cedat aşa uşor, definitiv? Oare ştiţi, acolo în Bucureşti, cine este Teodor Ardelean, cel nominalizat drept candidat pentru preşedinţia CJ Maramureş?    

Oare cum de au cedat PNL-ul şi PSD-ul atât de uşor? Nu cumva o fi, printre altele, şi capul consilierului local Sorin Gaje în joc? Întreb şi eu, pur şi simplu, poate o fi, poate nu! Nu cumva acel deja renumit „CAZ GROŞI” – cu anchete oficiale paralele în derulare la DNA, MAI, IGRP, IGJR, Guvern, Parchete, IJP Maramureş, cu mai multe procese pe rol la Tribunalul Maramureş şi Judecătoria Baia Mare, cu atâtea dezvăluiri în presa locală şi centrală (!!!), deci nu cumva şi „CAZUL GROŞI” a avut şi are vreo influenţă în toate cele întâmplate, probabil şi pentru că unii membri foarte importanţi din USL Maramureş sunt implicaţi direct sau indirect în acest extrem de grav caz?

Cu toate că, din multe puncte de vedere, PC Maramureş a avut numai de câştigat de pe urma acelui consilier local „recalcitrant” şi „slobod la gură” (după cum scria un ziarist), totuşi neaveniţii au considerat că trebuie să-l „premieze” cu excluderea din partid pe respectivul consilier local… fiindcă am făcut ce anume împotriva PC? Ce deservicii am adus eu PC-ului din Maramureş? Ce-am făcut sau ce-am spus eu împotriva PC Maramureş până în momentul în care aceşti câţiva excluşi din PNL au început să-mi ceară să tac şi să mă ameninţe?    

Foarte interesant! 

Afirmaţia clară, incredibilă şi fără echivoc a preşedintelui executiv interimar al PC Maramureş, Zamfir Ciceu, că în PC Maramureş „există o dictatură la care trebuie toată lumea să se supună, altfel vor fi excluşi toţi cei care nu se supun”, comfirmă încă o dată gravitatea situaţiei şi frica de răspundere a „numiţilor în funcţii – favorizaţi” şi nimeni din PC nu ştie nici astăzi de ce şi cum au ajuns aceştia în aceste funcţii!

Cu aceştia doreşte să iasă PC-ul în 2012 la alegeri? Tocmai cu aceştia care au fost excluşi din PNL fiindcă şi acolo s-au ocupat tot de prostii din astea, de diversiuni şi încercări de a „lucra” împotriva deciziilor luate de conducerea PNL Maramureş? Poate nu ştiaţi de ce au fost excluşi din PNL Maramureş şi care a fost grupul exclus atunci: Cornelia Negruţ, Zamfir Ciceu, Cătălin Cherecheş (actualul primar din Baia Mare) şi Cristian Niculescu Ţâgârlaş! Ştiaţi că şi acum acest grup este considerat grupul lui Cherecheş, deşi acum primarul Cherecheş este membru PNL?

Revenind la Decizia BEJ al PC Maramureş, unde este specificat cum că aş fi încălcat Protocolul USL şi Statutul PC şi că aş fi adus deservicii partidului, mai subliniez o dată: dimpotrivă, consider că am adus numai servicii favorabile partidului, prin tot ceea ce am făcut!

În presa locală şi adesea în cea centrală am ajuns sa fiu recunoscut ca un politician care are multe de spus, şi nu poveşti ci lucruri serioase, importante şi argumentate întotdeauna, plus lucruri de interes pentru opinia publică; acest fapt este confirmat inclusiv de atenţia tot mai mare care mi se dă de aproximativ doi ani încoace şi de apariţiile mele tot mai dese din presa scrisă, vizuală şi online! Iată dovada că nu am scos tot felul de baliverne publice, precum alţii din PC Maramureş, şi credibilitatea îmi este confirmată pe deplin. De fapt, din tot ceea ce am făcut şi am spus public, absolut nimic nu a fost contestat public vreodată şi nimeni nu a îndrăznit să atace vreo afirmaţie sau declaraţie de-a mea! Oare ce înseamnă acest lucru? Că spun prostii sau că spun numai adevărul, cu argumente şi probe?  

Partidele politice din afara USL mă curtează în disperare, credeţi-mă, cu tot felul de oferte interesante (funcţii, bani etc.). Oare de ce? Pentru că nu am valoare? Pentru că spun şi fac prostii? Sau poate pentru tot ceea ce am precizat mai sus, respectiv fiindcă fiindcă ştiu foarte multe… iar eu nu sunt nici trădător, nici traseist politic, nici oportunist, nici mincinos, nici nu joc după cum bate vântul sau după cum îmi cântă alţii!

Atunci, PC-ul oare de ce mă înlătură cu o aşa mare uşurinţă? Pe cine şi cu ce deranjez eu de fapt? Nu cred că mai este necesar să repet, lucrurile sunt clare ca lumina zilei…

Prin urmare, nu consider că aş fi încălcat absolut nici un articol din Statutul PC şi nici din Protocolul USL, atenţie!, deoarece nu am găsit specificat nicăieri că trebuie să protejăm ilegalităţile, fraudele, delapidările, evaziunea fiscală, furturile din banii publici, hărţuirile sexuale, pedofilia, şantajele etc.; sau pe scurt „crima organizată”, prezentă şi în USL Maramureş… şi nu numai.

Consider că prima mea datorie de ales local este să răspund prompt tuturor  cerinţelor, doleanţelor şi sesizărilor cetăţenilor pe care-i reprezint, precum şi să respect absolut toate legile Statului Român, fără nici o ezitare, indiferent cine şi cum încearcă să mă ameninţe şi să mă şantajeze!

Aşadar, decizia finală vă aparţine acum dvs., de a mă exclude sau a mă menţine în cadrul PC-ului! Puteţi acum să puneţi în balanţa dreptăţii ce am realizat şi ce nu, ce am făcut bine şi ce rău pentru PC, dar la modul real şi obiectiv, nu cel subiectiv, părtinitor şi răzbunător impus de interimarii conducători ai PC Maramureş!

De aceea, mai spun o dată: EU NU VREAU SĂ PLEC DIN PC, DORESC SĂ RÂMÂN ÎN ACEST PARTID!!! Mă voi apăra până la capăt şi de aceea doresc să fiu pus faţă-n faţă cu cei care au decis excluderea mea!

SPER SĂ-MI DAŢI ACUM MĂCAR ŞANSA DE A MĂ APĂRA, AM ACEST DREPT!!!

Mă miră, pe de altă parte, şi faptul că nu am primit nici un răspuns la contestaţia de excludere din BEJ Maramureş, ce să mai zic de a fi fost contactat în vederea audierii mele?

Vă voi sta la dispoziţie, în cadrul eventualului „interogatoriu”, conform dictaturii proclamate de însuşi „avocatul”-preşedinte executiv Ciceu Zamfir; sau poate la o audiere într-un mod chiar democratic, conform Statutului PC, în faţa Comisiei de Etică, Litigii şi Petiţii, atunci când mi se va solicita asta. Eu aştept!

Alăturat acestei contestaţii, voi ataşa şi o copie din Comunicatul de presă, pe care am fost nevoit să-l dau publicităţii doar în urma anunţului din presa locală prin care preşedintele executiv interimar al PC Maramureş, Zamfir Ciceu, s-a grăbit foarte, foarte tare, imediat după data de 2 septembrie, sa anunţe opinia publică despre excluderea mea din PC Maramureş, asta inclusiv la indemnul unora implicaţi indirect în toată acţiunea pornită împotriva mea.

REPET, EU NU DORESC SĂ PLEC DIN PC, MĂ VOI BATE PÂNĂ LA CAPĂT!!!     

Ca să închei în stilul meu caracteristic (să nu spuneţi că mă dezmint)…  

„Nimeni nu este mai presus de lege”!

Vă mulţumesc anticipat!

Cu acelaşi respect

Data: 25 septembrie 2011 ;

Consilier local: Gaje Sorin Cristian”             

CAZUL JUDECĂTORULUI INCULPAT ZVARA – ÎN ANUL 12!!! (partea a şasea)

Martie 7, 2011

CAZUL JUDECĂTORULUI INCULPAT ZVARA – ÎN ANUL 12  (doisprezece)!!!

Următorul termen, în recurs la ÎCCJ, pe 7 aprilie 2011 (deja al patrulea termen)

În loc de concluzii, după 11 ani…

 

Urmăresc îndeaproape acest caz încă din vara anului 2000 (sic!), când Parchetul General al României a deschis oficial dosarul cazului Zvara (parcă Mircea Criste era atunci procuror general, dacă bine mi-aduc aminte; şi i-a urmat în funcţie Joiţa Tănase). Pe-atunci, Vasile Zvara era judecător penalist la Judecătoria Baia Mare, iar faptul că magistratul fusese rapid pus sub urmărire penală a stârnit foarte-foarte mare vâlvă la acea vreme, evident, în toată media din Maramureş, ştirea fiind dată publicităţii în mai toată media naţională. Dar despre astfel de momente-cheie, inclusiv despre derularea anchetei şi a interminabilului proces, puteţi afla amănunte citind cele trei materiale publicate de mine în anul 2010 pe site-ul AIM (www.agentia.org).

Acum, după 11 ani, mass-media românească – cea mai mare parte – ignoră sau, atenţie!, poate chiar evită din răsputeri (sic!) să ştie ceva, orice, despre acest caz (oare de ce?), inclusiv acum când procesul se află în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) – în urma sentinţei CA Târgu Mureş din 20 mai 2010, prin care judecătorul băimărean inculpat a fost condamnat la cinci ani închisoare!!! Aşadar, la ÎCCJ a fost un prim termen pe 28 octombrie 2010, apoi în 9 decembrie, 10 februarie a.c., la toate trei rezultatul fiind… AMÂNARE (de ce amânare? – vom vedea asta foarte curând).   

Astfel, următorul termen în recurs a fost stabilit pentru 7 aprilie 2011. Eu tot spun de câţiva ani buni că e absolut incredibil, însă deja chestiunea devenind pur şi simplu ridicolă; oare acum se mai îndoieşte cineva că avem de-a face cu un caz realmente fără precedent în justiţia postdecembristă din România? Mai ştie cineva despre vreun caz asemănător în care un judecător sau un procuror să fi fost fost cercetat şi judecat – în acelaşi dosar! – timp de peste 11 ani? Dar, în aceeaşi ordine de idei, mai ştie cineva vreo situaţie de acest gen în care, deşi un judecător este condamnat la cinci ani închisoare, nota bene, ştirea totuşi să nu apară nicăieri în presa românească (excluzând, desigur, ceea ce-a publicat subsemnatul)? Hai să fac – în premieră – o presupunere: oare chiar se teme într-atât de tare cineva din Justiţie, cineva de sus de tot, că judecătorii de la CEDO vor râde şi cu fundu’ (vă rog să scuzaţi expresia neacademică, dar deja e prea-prea de tot!) atunci când vor afla şi/sau vor avea, poate, dosarul acestui caz pe masa lor? Dar de ce iau eu în calcul această variantă, repet, deocamdată ipotetică? Simplu: fiindcă pe 7 aprilie a.c. sau să zicem că poate doar la un termen ulterior (prin luna mai sau iunie 2011) judecătorii ÎCCJ vor da, nota bene, o sentinţă definitivă şi irevocabilă, probabil şi executorie. Posibil, nu? Şi-apoi? Ce va urma? Sigur, depinde de sentinţă… iar specialiştii în domeniu vor sări-n sus şi îmi vor spune imediat că mai există şi căile excepţionale de atac (da, da, sigur, există contestaţia în anulare, cererea de revizuire) şi-abia apoi CEDO.

Exact! Dacă, şi subliniez din nou, DACĂ într-adevăr aşa stau lucrurile, păi exact asta şi e ideea (ca să nu zic „planul” unora), atenţie!, poate-poate se va ajunge şi la… prescrierea singurului cap de acuzare rămas în judecare (luarea de mită)?! Da, poate, însă cine ar vrea asta? Judecătorul inculpat şi condamnat Vasile Zvara? – păi logica simplă la aşa ceva ne-ar putea duce cu gândul. Şi ce-aţi zice dacă acum v-aş spune că nici vorbă de aşa ceva? Nici vorbă! Ce ziceţi dacă vă spun – de fapt reamintesc asta pentru a suta oară, public! – că Zvara este chiar cel care, în zecile de declaraţii pe care mi le-a dat în atâţia ani, mereu afirma că unii vor încerca cu disperare tergiversarea soluţionării cauzei şi că el nu doreşte decât o soluţionare definitivă şi urgentă, ca să poată merge mai departe?! Şi credeţi-mă că exact aşa este cum spun, am adunat în toţi aceşti ani zeci de argumente în acest sens (inclusiv privind modul în care omul trăieşte, din 2001 până azi, cu familia lui, într-o ţară occidentală!!!)… Dar povestea continuă, să vedem totuşi până când… fiindcă e imposibil să nu se încheie procesul în acest an 2011; refuz efectiv să cred că se va ajunge şi în „anul 13”! Refuz să cred că ar fi posibil aşa ceva, oricum deja e de râsul Europei acest caz – de aceea tac mâlc absolut toţi mai-marii Justiţiei din România!

                                                                Peter CZOMPA

În 20 mai 2010, judecătorul Vasile Zvara a fost condamnat la cinci ani închisoare! (partea a cincea)

Noiembrie 8, 2010



Judecătorul băimărean inculpat Vasile Zvara a fost condamnat la cinci ani închisoare!

 Este a treia oară (2002, 2004, 2010) când magistratul este condamnat la închisoare în aceeaşi cauză. Recursul, acum pe rol la ÎCCJ. Iar mass-media tace chitic!

 Procesul penal s-a derulat la Curtea de Apel (CA) din Târgu Mureş în perioada octombrie 2007 – mai 2010, cazul fiind trimis în instanţă de către DNA în august 2007 (amănunte puteţi citi în articolul “Magistrat judecat de zece ani / Un caz fără precedent în justiţia postdecembristă” publicat în 27 aprilie a.c. pe site-ul Agenţiei de Investigaţii Media – www.agentia.org , precum şi în articolul din 28 aprilie a.c. sub titlul “Magistratul judecat de 10 ani i se destăinuie lui Traian Băsescu”). Capetele de acuzare împotriva judecătorului din Baia Mare, Vasile Zvara: luare de mită, fals în acte şi uz de fals (Legea 78/2000 – infracţiuni de corupţie). Aşadar, ultima înfăţişare la CA Târgu Mureş a fost pe data de 6 mai curent, sentinţa rămânând în pronunţare pentru 20 mai, nota bene, când instanţa a decis:

“În baza art. 254 al. 1 Cp cu aplicarea art. 13 Cp condamnă pe inculpatul Zvara Vasile la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cp pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Face aplicarea art. 71-64 lit. a-b Cp. În baza art. 254 al. 3 Cp confiscă de la inculpat suma de 1.700 USD.”

Asta a fost decizia instanţei privind “luarea de mită”, iar suma menţionată ar reprezenta – cel puţin teoretic (sic!) – mita pe care magistratul inculpat se presupune, atenţie!, numai şi numai pe baza unor declaraţii (sic!!!), că ar fi primit-o… pe la începutul anului 2000 (deci, dacă socotiţi cu atenţie, practic toate s-au petrecut în urmă cu aproape 11 ani!!!), bani cică primiţi de la două persoane din zona Târgu Lăpuş, Maramureş (Vasile Buda şi Pavel Podină). De fapt, chiar în acelaşi caz, respectiv în acelaşi Dosarul 301/43/2009 de la CA Târgu Mureş, a fost comdamnat şi Vasile Buda la trei ani de închisoare pentru “comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită”! De precizat, de asemenea, că magistratul condamnat a înaintat recurs împotriva sentinţei, iar primul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a fost fixat pentru data de 28 octombrie 2010 (la poziţia 31 pe lista cauzelor penale pe rol în acea dată la ÎCCJ).

Aşa stând lucrurile, s-ar putea spune “chiar nimic deosebit” până aici (sic!) – adică în 2006/2007 ar fi trebuit să apară o sesizare la DNA (deşi nu astfel s-a întâmplat!), s-a deschis un dosar, cercetări aferente, trimitere în judecată, proces, sentinţă, iar acum recurs. Ei bine, aşa ar părea la prima vedere pentru cei neavizaţi; însă chiar şi aşa, doar şi din ce am punctat sec până aici deja apar foarte multe semne de întrebare, recte câteva întrebări fireşti:

Dacă presupusele infracţiuni s-au produs în urmă cu 11 ani (!!!), când şi cum a ajuns cazul pe rol la DNA? Răspuns: la începutul anului 2007, DNA primind acest dosar de la Parchetul General!

Dar dosarul de când era la Parchetul General? Răspuns: de la începutul anului 2006!

În acest context, atunci ce s-a întâmplat în perioada 2000-2006? Răspuns: cazul/dosarul Zvara a fost oficial deschis în vara anului 2000 de procurorii Parchetului General; în martie 2001 magistratul băimărean a fost trimis în judecată; în 2002 inculpatul a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare de către instanţa CA Alba Iulia; recurs înaintat de judecător, ÎCCJ casează sentinţa şi trimite dosarul pentru rejudecare la CA Braşov; în 2004, o nouă condamnare, la şase ani de închisoare, cu posibilitate de recurs; ÎCCJ din nou casează sentinţa şi, “bombă”, în 2006 trimite dosarul înapoi la Parchetul General! Moment după care, cum spuneam, dosarul e pasat între procurori, de la Parchetul General la DNA! De ce? Nimeni nu ştie nici până astăzi de ce, excluzându-i pe procurorii implicaţi, evident!

Să mergem mai departe cu întrebările lămuritoare.

Ce s-a întâmplat la CA Târgu Mureş în cazul celorlalte două capete de acuzare, fals în acte şi uz de fals? Din sentinţa dată pe 20 mai 2010 la CA Târgu Mureş: “(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Zvara Vasile pentru comiterea infracţiunii prevăzute de (…) – fals intelectual sub forma participaţiei improprii, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.”

La fel şi în cazul uzului de fals. Cu alte cuvinte, conform legilor în vigoare, cele două capete de acuzare au fost radiate (sic!), deci infracţiunile (dovedite sau nu) s-au prescris, iată, după 10 ani! Punct.

A mai rămas acum doar luarea de mită, capăt de acuzare la fel de cusut cu aţă albă şi controversat precum celelalte două anulate.

Prin urmare, pe 28 octombrie 2010 a început judecarea recursului la ÎCCJ şi, în aceste condiţii, iată, acum dosarul acestui caz a ajuns, atenţie!, pentru a patra oară pe masa judecătorilor ÎCCJ: în 2002, în 2004, în 2010 şi, nota bene, dosarul a mai trecut pe-acolo şi în anul 2008 – când judecătorii de la CA Târgu Mureş iniţial au suspendat procesul pe motiv că procurorii DNA trimiseseră dosarul în instanţă se pare că fără a fi respectat toate procedurile judiciare (iată de ce apare pauza 2007-2009 în procesul menţionat).

Ce e de reţinut din această constatare? Că magistraţii ÎCCJ au casat deja două sentinţe (de condamnare la închisoare), în 2006 au trimis dosarul înapoi tocmai la Parchetul General (oare de ce?); acum, după toate acestea, după 11 ani de cercetări şi procese, oare magistraţii vor da în sfârşit o sentinţă definitivă şi irevocabilă? Iată doar unul dintre motivele pentru care cazul Zvara este practic fără precedent în justiţia românească postdecembristă – caz unic nu numai ca durată, ci inclusiv prin modul stupefiant în care se derulează procesele de atâta timp în instanţe din toată ţara!

Vasile Zvara: “E vorba de onoare!”

 Până una-alta, iată o declaraţie foarte recentă, din 23 octombrie 2010, pe care magistratul condamnat Vasile Zvara mi-a acordat-o în exclusivitate, răspunzându-mi la o singură şi simplă întrebare – La ce vă mai aşteptaţi de la acest caz, domnule judecător suspendat şi condamnat?

Vasile Zvara: “Vă mulţumesc pentru întrebare. Vă mulţumesc pentru că totuşi aţi avut amabilitatea să-mi spuneţi judecător chiar dacă sunt suspendat… alţii mă califică în alte feluri! Nu mai doresc nimic! Justiţie în România, cred că v-aţi dat seama, nu mai există… din păcate mi-am dat şi eu seama la vremea respectivă. Deci, să mi se facă dreptate nu mai sper, cel puţin nu în România! Iar cei care se fac responsabili de tot ceea ce s-a întâmplat, mă refer, aşa, în câteva cuvinte, la faptul că mi-au distrus viaţa în ultimii 10 ani… oricum n-o să fie traşi la răspundere niciodată! În ceea ce priveşte procesul ca atare, v-am mai spus-o şi repet: mafia a câştigat, trăiască mafia! Oricum, cei 10 ani pe care mi i-au furat până în prezent, n-o să reuşească niciodată să mi-i dea înapoi! Eu singur n-am să-mi fac dreptate fiindcă ar însemna să fiu ca şi ei. Atâta sper doar, ca bunul Dumnezeu să-i dea fiecăruia după cum merită! În rest, sincer, mi-e şi ruşine să mai vorbesc despre această cauză. Puneţi-vă în locul meu… sunt mai mult de 10 ani de când trăim aşa cum trăim, pur şi simplu nu mai vreau să mă mai gândesc. (…) Dar merg mai departe, categoric, categoric, n-am să mă las, evident, e vorba de onoare! Mai presus de orice, e vorba de onoare! Mi-am pus multe speranţe în români şi în România, am sperat să reuşesc să schimb şi eu ceva în sistemul judiciar din România, dar s-a adeverit încă o dată că numai cu o singură floare nu se face primăvară; aşa încât tot ce-mi rămâne e să-mi salvez onoarea!”

 În anul 2010, “sursele judiciare” şi-au schimbat strategia mediatică (în privinţa jurnaliştilor lor de casă)!       

 În altă ordine de idei, însă legat tot de setul de întrebări fireşti pe care oricine le-ar putea formula privind ciudăţeniile cazului, iată încă o astfel de întrebare extrem de importantă, însă acum din perspectivă jurnalistică:

Dacă sentinţa a fost pronunţată pe 20 mai 2010, cum se face că timp de aproape şase luni, atenţie!, nicăieri în mass-media românească, dar absolut nicăieri nu a apărut nici măcar cea mai simplă şi seacă ştire de genul “Un judecător a fost condamnat la cinci ani de închisoare”? Oare nu ar fi fost asta o ştire de real interes pentru opinia publică? Oare o astfel de ştire – cu un judecător condamnat la cinci ani de închisoare – nu ar interesa orice jurnalist, orice instituţie media? Cum să nu, asta cu atât mai mult cu cât nu în fiecare zi, nu în fiecare lună, nici măcar în fiecare an nu se aude despre aşa ceva, cum că judecătorii să condamne la închisoare… un judecător! Şi-atunci? Care să fie explicaţia? Iată în acest sens, deocamdată, doar un reper, un argument că “jocurile de culise” s-au schimbat radical în 2010. Şi când spun jocuri de culise, mă refer în special la “sursele” care timp de 10 ani şi-au alimentat jurnaliştii de casă doar cu ceea ce doreau ele, “sursele”, să afle opinia publică despre cazul Zvara. Adică, de exemplu, veşnicele minciuni-dezinformări de genul “fostul judecător” şi “a fugit din ţară” (aspecte pe care le-am clarificat în celelalte materiale publicate)!  

Spuneam că în august 2007 procurorii DNA l-au trimis în judecată pe magistratul Zvara, da? Primul efect media atunci: pe 4 şi 5 septembrie 2007 ştirea a fost publicată în mai multe ziare locale şi centrale, la fel pe mai multe site-uri de presă (şi oricine poate verifica acest lucru tastând numele Zvara Vasile pe Google)! Deci trimiterea în judecată a magistratului chiar a fost o ştire de interes naţional în 2007, dar în 2010 nimeni din mass-media centrală nu a mai fost interesat de ditamai sentinţa de condamnare la închisoare a aceluiaşi judecător?! Chiar poate crede cineva “scăparea” asta ciudată? Sau, din alt unghi de vedere, nici măcar un jurnalist din judeţul Mureş nu a aflat în 2010 că la CA Târgu Mureş judecătorii mureşeni au condamnat la închisoare tocmai un magistrat?

Ba mai mult, nota bene, nici un purtător de cuvânt din Justiţie nu a anunţat mass-media despre sentinţa extrem de gravă din 20 mai 2010?! De ce? Dar despre acest subiect voi relata separat, fiindcă lucrurile au luat deja o turnură realmente incredibilă (şi chiar periculoasă din anumite puncte de vedere, dar toate la timpul potrivit). Iată acum doar o mostră: la ultimele înfăţişări în procesul de la CA Târgu Mureş, instanţa de judecată a hotărât că avocatul lui Zvara, avocat care îl reprezintă pe magistrat încă de la prima înfăţişare din 2001 (sic!), nu-l mai poate reprezenta în continuare pe inculpat în proces! Şi, în consecinţă, după atâţia ani apărat de acelaşi avocat, inculpatul s-a trezit brusc pe cap cu un… avocat din oficiu (dar oare ce putea afla acest avocat din oficiu despre un caz aflat pe rol de 10 ani?)! Nu-i aşa că într-adevăr devine tot mai interesant?   

                                                               Peter CZOMPA                   

SCRISOARE DESCHISĂ adresată preşedintelui Traian Băsescu (partea a patra – Cazul Zvara)

Mai 11, 2010

O stupefiantă SCRISOARE DESCHISĂ adresată de judecătorul inculpat Vasile Zvara preşedintelui României, Traian Băsescu 

           Judecătorul băimărean Vasile Zvara i-a trimis, în urmă cu circa patru ani, un memoriu preşedintelui Traian Băsescu. Eu nu voi mai comenta absolut nimic, stimaţi cititori, citiţi şi trageţi dvs concluziile despre ceea ce se întâmpla în Maramureş în perioada 1999-2002, iată, din perspectiva unui judecător băimărean, astăzi inculpat. Doar atât vă reamintesc: ancheta penală împotriva lui Zvara a început în anul 2000; în 2001 a fost trimis în judecată, a fost deja de două ori condamnat la închisoare, pentru ca în ianuarie 2006 instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să trimită dosarul înapoi la Parchetul General. În ianuarie 2007 dosarul a ajuns la DNA, iar procurorii DNA, la rândul lor, în august 2007 au trimis dosarul Zvara din nou în instanţă. De ce? – nimeni nu ştie încă, fiindcă nimeni din Ministerul Justiţiei nu scoate nici un cuvinţel de peste 10 ani! Iar cei de la DNA au încercat, din câte am reuşit să aflăm, atenţie, să facă nişte „confruntări” între magistratul anchetat şi câteva persoane implicate în caz, confruntări care pare-se că de fapt n-au avut loc niciodată! Incredibil, nu-i aşa? Dar citiţi ce i-a scris magistratul băimărean preşedintelui României… şi nu vă miraţi, acesta este Maramureşul, aceasta este România, cu Justiţia şi conducătorii pe care îi merită(m)!

          PRECIZARE: acest material a fost publicat, în data de 28 aprilie 2010, (şi) pe site-ul Agenţiei de Investigaţii Media (www.agentia.org), la rubrica Anchetă, sub titlul „Magistratul judecat de 10 ani i se destăinuie lui Traian Băsescu”.       

(partea a patra  din serialul „CAZUL JUDECĂTORULUI ZVARA”)

<< Excelenţei sale, domnului TRAIAN BĂSESCU, Preşedintele României 

       Stimate Domnule Preşedinte, îndrăznesc să mă adresez dumneavoastră, omului, preşedintelui, în speranţa că cele afirmate de dumneavoastră în noaptea dintre ani (referire la Revelionul 2004/2005 – n.n.) – „…îi iubesc şi pe cei şase milioane de români din afara ţării…”, să fie vorbe pornite din inimă, din crezul într-o Românie mai bună şi mai… dreaptă, chiar şi cu cei în mod voit nedreptăţiţi.

Oamenii preşedintelui

       Înainte de a mă prezenta şi a vă prezenta foarte pe scurt faptele care m-au determinat să vă scriu, permiteţi-mi să le cer celor care, punând înaintea dumneavoastră mâna pe această scrisoare (magistratul se referă la oamenii preşedintelui, cei la care de fapt ajung scrisorile şi petiţiile cetăţenilor – n.n.), să v-o prezinte deîndată, să nu o ţină ascunsă şi nici să nu o trateze în derâdere, aşa cum au procedat cei de dinaintea dumneavoastră cu onoarea, cu viaţa şi familia mea. Oricum va fi să fie, în lipsa unui semn cât de discret din partea dumneavoastră personal, conţinutul acestei scrisori va fi făcut public (precizare foarte importantă: acest memoriu a mai fost publicat integral în martie 2007, de către subsemnatul Peter Czompa, în săptămânalul local „Viaţa Maramureşului” – n.a.), însă  mult prea public pentru a vi se mai putea ascunde adevărul. Preşedintele Băsescu trebuie să cunoască adevărul, românii au dreptul să cunoască adevărul, chiar dacă aceasta ar însemna tragerea la răspundere a unor aşa numite capete iluminate, pe care, însă, doar întunecimea şi nimicnicia minţii lor i-a propulsat în funcţiile-cheie în care se mai  scaldă şi azi. 

       Mă numesc Vasile ZVARA şi sunt unul, mai exact cel mai vechi judecător „cercetat penal” din România. Faptul că sunt un cercetat fără ca o cercetare penală să fi existat vreodată, şi sunt un judecat fără ca vreun temei real să fi impus o asemenea măsură, îl dovedeşte însuşi dosarul meu, ascuns ochiului public, aşa cum de altfel până şi existenţa mea ca om, ca magistrat persecutat în cele mai mizerabile forme, a fost ascunsă şi negată chiar de către cei care… culmea, trebuiau să dispună investigaţiile de rigoare, în cauzele semnalate de mine. Dar cum să-i ceri lupului să păzească stâna?

Cea mai monstruoasă dintre moştenirile regimului comunist: PROCURORUL

       Am terminat Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj-Napoca, în anul 1996, dată de la care am lucrat ca şi judecător la Judecătoria Baia Mare. Începând cu ianuarie 1999, urmare a performanţelor profesionale, dar probabil şi pentru a mă face mai vulnerabil (foarte interesant început de poveste, nu-i aşa? – n.n.), ceea ce în primii doi ani nu s-a reuşit, am fost numit preşedintele Judecătoriei Târgu Lăpuş (pentru localnici „Mica Londră”, pentru mafioţi „Micul Chicago”). Din nefericire pentru şefii mei de atunci, la cârma acelei judecătorii ajunsese un magistrat şi nu o marionetă. Aşa se face că n-am intrat niciodată în „familia” celor puternici şi înstăriţi, ci am făcut teribila greşeală să spun că-i voi apăra pe cei mulţi şi batjocoriţi, însă nu de soartă, ci de autorităţile locale şi mai ales de cea mai monstruoasă dintre moştenirile regimului comunist: procurorul. 

       Nu mă voi lega în această scrisoare de conflictele şi ameninţările de care am avut parte din partea fostului primar al Lăpuşului (referire la ex-primarul de Târgu Lăpuş până în anul 2000, ţărănistul Mircea Bel, care pentru scurt timp a fost şi preşedinte al PNŢ-CD Maramureş – n.n.), de maniera în care se distribuiau pământurile, în care se colectau „taxele” – fireşte, cele de protecţie, de maniera în care se „calamitau” prin inundare cu hidrantul, în fiecare an, hectare întregi de sere, pentru ca mai apoi, cu ajutorul „influenţilor” să se smulgă an de an sute de mii de dolari din fondurile Phare şi bugetul statului, şi nici de maniera în care pădurile au fost pur şi simplu transformate în rumeguş. Erau fapte comise de aşa numiţii oameni politici şi care, deşi se sprijineau pe umerii procurorilor (?! – n.n.), ar putea afirma că nu şi-au dat seama la vremea respectivă că faptele lor sunt dintre cele antisociale. Şi sunt mulţi dintre procurorii corupţi care le-ar sări în apărare şi poate că şi mai mulţi dintre judecătorii compromişi, care le-ar da dreptate. 

       Faptele de care vreau să mă leg sunt cele care atingeau siguranţa naţională, stabilitatea economică şi nu în ultimul rând cea juridică. Dar, pe scurt:

Cine este de fapt procurorul Crinel Couţi?

       În septembrie 1999, descopăr un contract de vânzare-cumpărare, prin care firma „Sun Oil” din Ploieşti cumpără de la o anume Balint Ancuţa din Târgu Lăpuş, o suprafaţă de un (1) ha de pădure fără vegetaţie forestieră, atribuită ilegal femeii de către fostul primar la acea dată, influentul Bel Mircea (care era chiar atunci şi preşedinte al PNŢCD Maramureş! – n.n.). Dar nu retrocedarea este interesantă. Terenul valora, chiar şi pe piaţa „neagră” a tranzacţiilor, cel mult o sută de mii de lei (100.000), căci era „0” ca utilitate economică. Cu toate acestea, a fost achiziţionat de firma sus-amintită cu fabuloasa sumă de cinci miliarde de lei (5.000.000.000). Desigur, pentru a respecta procedura, am anunţat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş, Couţi Crinel (cel care în 2003 a ajuns, peste noapte, nota bene, direct prim-procuror al Parchetului Baia Mare!!! – n.n.), însă nu mică mi-a fost surprinderea să aflu că el era unul dintre cei care sprijiniseră afacerea pe plan local (şi antecedente mai avea şi în alte cauze). Conştient că în spatele întregii afaceri se afla o enormă filieră de spălare de bani (!?!? – n.n.), am luat legătura cu doi colonei din S.R.I. şi care mi-au confirmat că e vorba de un fenomen care ar putea pune în pericol însăşi siguranţa naţională.

       Urmare a investigaţiilor întreprinse, în decembrie 1999, fiica mea cea mare este asasinată (vă daţi seama ce afirmă acest judecător băimărean? – n.n.). Totul însă este ascuns sub forma unui banal accident, deşi mai apoi, telefonic, mi s-a  sugerat c-aş mai avea o fetiţă şi o soţie frumoasă, pe care ar fi păcat să le pierd. În ce-i priveşte pe cei doi colonei implicaţi, lipsa elementului „onoare”, care ar trebui să caracterizeze în primul rând un militar, i-a făcut să se resemneze, să mă lase singur în faţa „furtunii” care avea să urmeze, şi să accepte ca nişte laşi: unul să fie obligat să se pensioneze, iar al doilea mutat în alt domeniu (dacă aşa s-a întâmplat, denotă cât de grav este cazul Zvara – n.n.). 

       În aceeaşi perioadă, condamn un infractor pe numele Ungur Şofron, persoană cu relaţii extrem de sus-puse în Ministerul (in)Justiţiei. Dovada, în afară de înjurăturile lui şi garanţiile că va scăpa fără a promova apel, de nimic altceva n-am avut parte. Dovada, după rămânerea definitivă a sentinţei prin nedeclararea apelului, unul dintre foştii mei şefi îmi cere să-l vizitez pe Ungur Şofron (încarcerat pentru scurt timp) şi să-l rog frumos să declare chiar şi tardiv apel, cu promisiunea că acesta îi va fi admis, căci, vorba şefului meu, „habar n-ai pe cine are în spate şi eu vreau să dorm liniştit”. De altfel, „neamul” sus-pus al lui Şofron este cel care se află şi în prezent (Zvara scria aceste rânduri în anul 2005 – n.n.) în spatele întregii mele persecuţii. Dacă nu credeţi, vedeţi şi cine din minister provine din satul Ungureni (Maramureş) şi veţi înţelege despre cine vorbesc. 

       În martie 2000, un mafiot, bun prieten de pahar cu mai-marii justiţiei din Maramureş, îmi cere să pronunţ o hotărâre de expedient, prin care să consfinţesc o învoială (inexistentă) între el şi un cetăţean pe nume Hojda din Târgu Lăpuş, hotărâre prin care urma să-l declar pe mafiot proprietarul casei omului în cauză. (Pare incredibil, însă se poartă). Mai mult chiar, prefăcându-mă că n-aş şti despre ce este vorba, mafiotul mi-a oferit o hotărâre similară obţinută în Baia Mare, într-un dosar practic inexistent. Pentru a fi mai convingător, a vrut să-mi ofere şi suma de 6.000 mărci germane. Am refuzat şi i-am cerut să revină, pentru a-mi da timp să analizez situaţia. Cum la parchet nu puteam apela, căci mafiotul îi avea la „buzunar”, l-am contactat pe colonelul S.R.I. rămas în serviciu (deşi au trecut deja 10 ani, totuşi încă nu voi face public acest nume, dar momentul e foarte aproape – n.n.).

       De această dată, omul s-a decis să mă ajute. Şi fiindcă mafiotul se pretindea a fi nepotul fostului meu şef, colonelul s-a dus în biroul acestuia din urmă şi i-a solicitat organizarea unui flagrant. Şi dacă până la pronunţarea numelui mafiotului, fostul meu şef se arătase un luptător (însă n-a precizat niciodată pentru ce cauză), odată numele mafiotului pronunţat, l-a scos pur şi simplu pe uşă pe colonelul SRI. Urmarea:

Încep, în culise, manevrele de tip mafiot şi ameninţările

       Colonelul S.R.I. mi-a cerut să nu-l mai „cunosc” căci are familie, fostul meu şef (judecătorul Viorel Bălin, pe atunci încă preşedinte al Tribunalului Maramureş, astăzi pensionar – n.n.) m-a retras în mod abuziv din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Târgu Lăpuş şi, fiindcă am îndrăznit să solicit audierea mea de către Consiliul Superior al Magistraturii, mi s-au întocmit fel şi fel de mizerii, de care sunt convins că cel puţin unii din jurul dumneavoastră nu sunt străini. Pornind de la acel Ungur Şofron, s-a spus (la trei luni după retragerea mea de la cârma Judecătoriei Târgu Lăpuş) c-aş fi cerut diferite sume de bani de la acesta, fie pentru a-l condamna, fie pentru a-l scoate din închisoare (imposibilitate juridică absolută pentru un magistrat, de a pronunţa două soluţii în aceeaşi cauză) şi multe altele. Desigur, cum nimic nu se putea dovedi împotriva mea, începuseră războiul psihologic: ameninţări telefonice, încercarea de a mă lovi pe mine şi fetiţa mea mai mică pe trecerea pentru pietoni, salvaţi fiind de o maşină care s-a interpus între noi, solicitarea repetată din partea procurorilor să-mi dau demisia şi să plec definitv din Maramureş (printre altele, le stricasem afacerile cu nenumăratele achitări menţinute chiar de către C.S.J.).

       Totul a culminat cu însărcinarea unui anume Nicolae Păcuraru, pe atunci (şi nu ştiu cum, căci legea interzice avansările per-saltum) la Parchetul General, cu anchetarea mea. Ilegal, căci competenţa revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. De ce Păcuraru? Fiindcă, în urma sesizării de către mine a domnului pe atunci secretar de stat, Flavius Baias, cu cazul Sun Oil, procurorul Păcuraru fusese numit să întreprindă investigaţiile. Desigur, chiar dacă niciodată în realitate nu m-a anchetat, de chemat m-a chemat de nenumărate ori la Bucureşti pentru a-mi reproşa faptul că mă legasem de Sun Oil, şi că el, „marele Păcuraru”, considera că în acel caz nu s-a comis nici o ilegalitate – „ce-mi pasă mie de preţ, dacă actul s-a semnat în faţa notarului”, mi-a spus el. În rest, solicitări să-mi scriu demisia, ameninţări (chiar şi cu bătaia) să scriu c-aş fi un corupt şi multe altele, semnalate de către avocatul meu, maestrul Traian Velea, în câteva Memorii rămase fără ecou şi adresate Procurorului General şi Ministrului Justiţiei. Nu este lipsit de interes nici faptul că de cele mai multe ori ne chema până la Bucureşti, pentru ca odată intraţi în biroul lui să ne spună „plecaţi, azi n-am chef de voi, căci afară plouă”, mai apoi fiindcă ningea sau poate că nu era nici una, nici alta.

Am fost forţat să-mi părăsesc ţara!

        Mai mult chiar, deşi încă nu se putea vorbi de o urmărire penală în sens juridic, în luna ianuarie 2001, Păcuraru, cu complicitatea lui Rodica Stănoiu, dispun avizarea trimiterii mele în  judecată, însă nu se dă curs, cel puţin nu atunci, acelui aviz, căci era unul ilegal. Abia în luna mai 2001, când aflu de existenţa avizului şi cer să fiu primit de Rodica Stănoiu, având asupra mea documente doveditoare a ceea ce s-a petrecut în fapt în Maramureş, în loc să fiu primit, ministra o şterge „englezeşte”, iar neamul lui Ungur Şofron din Urgureni intră în biroul consilierei cu care vorbeam şi, punând mâna pe telefon, le ordonă celor de la Parchetul General întocmirea rechizitoriului împotriva mea.

       Maniera în care am fost suspendat (din funcţia de judecător la Judecătoria Baia Mare, suspendare survenită în aprilie 2001, dar Vasile Zvara fiind şi astăzi tot magistrat, doar suspendat din funcţie, cercetat şi judecat chiar şi astăzi, după 10 ani de anchete şi procese – n.a.) şi ce s-a întâmplat de atunci cu mine, modul în care am fost „forţat” să-mi părăsesc ţara, au fost în parte relatate de către ziaristul Peter Czompa din Maramureş, singurul care, în ciuda persecuţiilor şi a presiunilor politice, a continuat să publice adevărul despre cazul meu. Şi nu doar pe plan local ci şi central.

       Domnule Preşedinte, nu vă solicit să interveniţi în cauza mea, căci legea nu vă permite. Tot ceea ce doresc este să ştiţi că eu, Vasile Zvara, n-am fost şi nu sunt un infractor. N-am făcut decât să dau frâu liber crezului meu în dreptate, în victoria binelui asupra răului. Aş avea multe să vă povestesc pentru a vă convinge că realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia, însă timpul dumneavoastră sunt convins că nu v-ar permite o întrevedere de cel puţin o oră cu mine sau chiar cu avocatul meu şi, nu în ultimul rând, cu cel ce riscă să cadă şi el victimă a crezului său, jurnalistul Peter Czompa (subsemnatul ziarist le cere scuze cititorilor pentru că a lăsat şi aceste ultime pasaje scrise de judecătorul băimărean Zvara, şi mă refer la aceste rânduri în care judecătorul face câteva referiri la adresa mea, însă, ţinând cont că acest memoriu a fost trimis tocmai preşedintelui Traian Băsescu şi, de asemenea, ţinând cont că mass-media din Maramureş evită cu obstinaţie, incredibil, de aproape 10 ani, să spună opiniei publice măcar câteva cuvinte despre acest caz din justiţia maramureşeană – de exemplu, nici măcar faptul că dosarul ZVARA a ajuns la DNA nu a constituit măcar o ştire scurtă pentru presa din Maramureş, ori că DNA l-a trimis din nou în faţa instanţei, tot nimic!!! -, toate acestea m-au determinat să public, şi fără falsă modestie, inclusiv frazele care se referă la activitatea mea jurnalistică pe acest caz fără precedent în Justiţia din România după 1989! – nota mea).   

Românii au dreptul să-şi cunoască magistraţii!

        Sunt şase ani de când sunt persecutat (iată, deja sunt 10 ani! – n.n.), însă pentru mine cea mai mare pedeapsă o constituie faptul că nu pot să profesez. Doar Dumnezeu ştie cât mi-am dorit şi cât am iubit magistratura. Din păcate, România, prin „reprezentanţii” săi, mi-a declarat război, fără însă a respecta regulile războiului. De ani de zile, deşi sunt atacat fără încetare, chiar şi aici unde mă aflu (într-o ţară occidentală – n.n.), refuz să răspund provocărilor. De ce şi până când, nu ştiu. Cert este că n-am greşit în faţa nimănui, cu nimic. De altfel, toate cele petrecute în ţară, le-am descris în detaliu în două dintre cărţile mele, „Exil” şi „Castelul lupilor”, lucrări se pare interzise în ţară de cei care, contrar principiului meu „românii au dreptul să-şi cunoască magistraţii”, insistă să-i ţină pe români în întuneric. Oricum va fi să fie, eu tot nu-mi voi pierde crezul în mai bine.

       Nu ştiu dacă scriindu-vă am făcut bine sau rău şi nici dacă veţi chiar citi sau nu, cu atenţie, aceste rânduri. N-am vrut însă ca peste ani (dacă voi mai fi lăsat să trăiesc atât), uitându-mă în ochii fetiţei mele, atât de tracasată şi înfometată din cauza nedreptăţii căreia întreaga mea familie i-a căzut victimă, să-mi reproşeze că la cârma ţării venise de fapt un om bun şi căruia aş fi putut să-i mărturisesc, măcar, cele întâmplate. Şi să ştiţi că nu doar corupţia este un fenomen grav, ci şi asasinatul politic pornit împotriva celor care nu vor să se lase corupţi. Şi exemple există…

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

De departe din exil… / Vasile ZVARA >> 

(material cu semnătura olografă a magistratului băimărean inculpat).

 

                       – a consemnat Peter CZOMPA –    

 

N.A.: Doar partea introductivă, intertitlurile şi explicaţiile din paranteze aparţin jurnalistului semnatar al materialului.

                                                                     (VA URMA)

SCRISOARE DESCHISĂ către unii dintre „mai-marii mafiei” din Justiţie (cazul Zvara – partea a treia)

Mai 5, 2010

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE UNII DINTRE „MAI-MARII MAFIEI” DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ

Un caz fără precedent în Justiţia postdecembristă din România

(partea a III-a) 

           „Singurele, autosesizările procurorilor m-au acuzat!” – susţine magistratul inculpat Vasile Zvara, atacându-i virulent în declaraţiile sale pe procurorii care s-au ocupat de cazul său. # Prin intermediul subsemnatului, judecătorul băimărean Zvara le transmite o „Scrisoare deschisă” acelora – subliniez, numai şi numai acelora!!! – din Justiţie care îşi bat joc, de atâţia ani, de soarta sa de magistrat, de viaţa sa şi de familia sa, recte de cazul său – prin incredibilele tergiversări „juridice” de peste 10 ani de zile.       

MOTTO: „Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea, vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate astea, vei fi un om mare.”  (Mahatma GHANDI)

          Pentru cititorii care încă nu cunosc acest incredibil caz, precizez că magistratul băimărean Vasile Zvara (judecător penalist la Judecătoria Baia Mare până în aprilie 2001, când a fost suspendat din funcţie, situaţie în care el este şi astăzi, în mai 2010!) a fost trimis în judecată la începutul anului 2001, iar procesul s-a încheiat, în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe 26 ianuarie 2006. Însă atunci, deci după şase ani de anchete, procese, strămutări, două sentinţe cu condamnare la închisoare, recursuri, casări de sentinţe şi rejudecări, a căzut prima mare ,,bombă”: instanţa ÎCCJ nu a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă (aşa cum ar fi fost normal şi aşa cum aştepta absolut toată lumea), ci instanţa a hotărât să trimită dosarul înapoi la Parchetul General al României! Adică înapoi la instituţia care, în perioada iunie 2000-februarie 2001, s-a ocupat de cercetarea penală şi care în cele din urmă l-a şi trimis pe Zvara în judecată în februarie/martie 2001. Capetele de acuzare: luare de mită, fals în acte (fals intelectual) şi uz de fals. Aşadar, dosarul ajunsese din nou, după şase ani de procese, la Parchetul General, fiind din nou, probabil, în faza de cercetare penală (sic!) precum în anul 2000! Deci, după încă un an, adică la începutul anului 2007, cazul Zvara intrase de-acum şi în UE, dar şi în ANUL OPT, tot nefinalizat, tot pe rol. Prin urmare, în ianuarie 2007 a mai căzut o „bombă”: de la Parchetul General, dosarul a fost trimis la DNA!!! Şi nimeni nu ştie nici până astăzi de ce. De exemplu, de ce tocmai la DNA, după şapte ani de anchete şi procese? Şi de ce tac în continuare absolut toţi reprezentanţii oficiali şi mai-marii din Ministerul Justiţiei?        

Incredibil: AL ŞASELEA MINISTRU AL JUSTIŢIEI „prinde” cazul Zvara tot pe rolul instanţelor de judecată! 

        De fapt, după atâţia ani, chiar nu mai e absolut nimic de mirare în derularea acestui stupefiant caz. Fiindcă, după cum am mai precizat de atâtea ori, exact asta se întâmplă de peste 10 ani: de când a fost oficial deschis dosarul Zvara, în iunie 2000, absolut nimeni din Ministerul Justiţiei nu a pomenit public niciodată, chiar NICIODATĂ, absolut nimic despre acest caz; nici un procuror, nici un judecător, nici un ministru al Justiţiei! Apropo, ştiţi că acest caz ,,a prins’’ deja pe rol, incredibil, al şaselea ministru de Justiţie?

        E foarte simplu, iată explicaţia: în anul 2000, când a demarat ancheta oficială a procurorilor de la Parchetul General, ministru al Justiţiei încă era pe-atunci liberalul Valeriu Stoica; au fost alegerile generale de la finele anului 2000, iar ministru al Justiţiei a ajuns Rodica Stănoiu, membru marcant al PSD (acum „membră” a PC?!?); aşadar, în martie 2001, Stănoiu a fost cea care şi-a pus avizul pentru trimiterea în judecată a magistratului băimărean!; în iulie 2001 a început procesul, iar la începutul anului 2004 PSD-ul a decis s-o ,,remanieze” pe ministreasa Rodica Stănoiu, locul ei fiind luat de pesedistul Cristian Diaconescu; şi uite-aşa s-a ajuns şi la alegerile de la sfârşitul anului 2004, în urma cărora Monica Macovei a devenit noul ministru al Justiţiei. Însă, foarte curios, nici măcar doamna Macovei nu a scos nici un singur cuvinţel, public, despre cazul Zvara. N-o fi ştiut nimic despre acest proces pe rol de atâţia ani? Poate că nu (poate nu, dar cam greu de crezut acest lucru, nu-i aşa?). Poate că nici nu i-a spus nimeni nimic (sic!). Şi probabil că nici următorul ministru, liberalul Tudor Chiuariu, tot nimic n-o fi ştiut despre cazul judecătorului băimărean?! Şi nici actualul ministru, Cătălin Predoiu, tot nimic n-o fi ştiind încă?

       Dar despre acest incredibil caz Zvara sigur ştie, în schimb, procurorul Flavius Crâznic, fost consilier al doamnei fost ministru Monica Macovei! Pentru că, nota bene, procurorul Crâznic este exact cel care, în februarie-martie 2001 a preluat dosarul Zvara de la procurorul Nicolae Păcuraru (cel care condusese ancheta până atunci) şi se pare că tocmai procurorul Flavius Crâznic a şi pus în final soluţia de trimitere în judecată a judecătorului băimărean. Dar, nu-i aşa?, ce-ar putea să spună astăzi, oficial, oricare reprezentant al Ministerului Justiţiei? Să declare că unui „judecător corupt” din Baia Mare i se aduc acuze extrem de grave şi că procesul e tot pe rol, iar instanţa şi numai instanţa de judecată va decide ce şi cum? Aşa şi este, că în rest ce-ar mai putea comenta sau explica public respectivul reprezentant al Ministerului Justiţiei? Poate să explice din ce motive acest caz e pe rol de peste 10 ani? Nuuu! Dar atunci ce? Multe, tare multe, însă până una, alta, mai dau eu publicităţii încă un motiv de a (se) comenta – tot pe la colţuri, fireşte – despre acest ,,inexistent” caz din originala şi în veşnică „remaniere” justiţie românească.

       Iată astfel, în exclusivitate, o declaraţie incendiară a judecătorului băimărean Vasile Zvara (magistrat doar suspendat din funcţie inclusiv în acest moment – anul 2010, atât şi nimic altceva!), de fapt fiind vorba despre o ,,SCRISOARE DESCHISĂ” – semnată olograf de Vasile Zvara, scrisoare pe care eu am primit-o de la magistratul băimărean în urmă cu circa patru ani, semnatarul inculpat precizându-mi că lasă la aprecierea mea, nota bene, când şi unde să public rândurile sale (iar până acum le-am publicat în fostul săptămânal regional „BULEVARDUL ŞTIRILOR” şi, în anul 2007, în săptămânalul judeţean „VIAŢA MARAMUREŞULUI”). Iată, aşadar, ce a dorit să spună şi să transmită public magistratul băimărean inculpat Vasile Zvara:          

„SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE „MAI-MARII MAFIEI” DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ

          M-aţi întrebat în urmă cu câteva zile, domnule ziarist (de fapt, eu îl întrebasem în urmă cu circa patru ani şi jumătate, telefonic, pentru că judecătorul băimărean se afla şi încă se află  într-o ţară occidentală, cu toată familia sa; ei nu au „fugit”, ci au plecat cât se poate de LEGAL, pur şi simplu pentru a nu muri de foame în România: asta fiindcă un magistrat suspendat din funcţie aici nu are dreptul să lucreze nicăieri, nici la Stat şi nici la firme private, iar Zvara intuia foarte bine încă din anul 2001 că procesul său va fi tergiversat cât mai mult posibil, şi iată că nu s-a înşelat absolut deloc! – n.a.), dacă am ceva să le transmit celor ce au pus la cale înlăturarea mea din justiţie. V-am spus atunci că nu-mi doresc decât să le fie ruşine, însă abia mai apoi am realizat că vorbisem în van, fiindcă lor le sunt străine noţiunile de onoare şi ruşine. Doresc, însă, să fac publice prin intermediul dvs câteva întrebări la care de ani de zile aştept răspunsuri şi care, ca de obicei, vor rămâne fără răspuns. De ce? Poate pentru că a răspunde la ele înseamnă a spune adevărul pe faţă şi, mai presus de orice, înseamnă a pierde puterea câştigată prin fraudă, minciună şi, nu în ultimul rând, asasinate politice (pur şi simplu şocantă şi incredibilă afirmaţia judecătorului, nu-i aşa? – n.a.).

,,Totul este un fals grosolan comis de către procurori”!      

        Aşadar:  #  De ce organele de presă care au scris despre mine s-au mulţumit şi se mulţumesc în continuare să scrie doar ceea ce le impun procurorii şi nu adevărul? (despre cazul Zvara s-a mai scris câte ceva până prin anul 2003, la fel şi în 2007, în majoritatea lor fiind însă articole denigratoare la adresa judecătorului băimărean şi pline-ochi cu minciuni şi cu dezinformări ordinare gen „Procurorii de la Curtea de Apel Cluj îl cercetează în stare de arest pe judecătorul Vasile Zvara (…)” – din ziarul „Adevărul” nr.3446 din 16 iulie 2001, pag.14; deşi, nota bene, magistratul Zvara nu a fost niciodată arestat şi nici măcar reţinut pentru cercetări, nici o secundă, absolut niciodată!!! – n.a.). 

#   De ce aceleaşi organe de presă nu apelează la sprijinul unui avocat care, depunându-şi delegaţia în dosarul meu, să le permită ziariştilor să vadă ceea ce este în realitate în dosarul meu? Nu trebuie să fii jurist pentru ca, citind paginile acelui dosar, să-ţi dai seama că totul este o înscenare fără suport juridic, că totul este un fals grosolan comis de către procurori (drăguţă, directă şi foarte dură afirmaţia  judecătorului, nu-i aşa? – n.a.) şi care, în repetate rânduri, au falsificat vizibil actele din dosar (?!?! – n.a.), a se vedea procesul-verbal întocmit cu ocazia verificării caietului grefierei (referire la fosta grefieră-şefă de la Judecătoria Târgu-Lăpuş, din perioada în care Zvara a fost preşedinte al judecătoriei menţionate – n.a.): se face menţiunea că grefiera-şefă Pop Ligia a fost de faţă şi a semnat. Fals, în ziua respectivă nici măcar nu a fost de faţă. Semnătura din dreptul numelui ei este falsă şi aparţine unui procuror (ohooo, stupefiant de-a dreptul! – n.a.). Mai mult, a se compara procesul-verbal de efectuare a unei fotocopii, în care se menţionează că la rubrica procuror nu exista nicio menţiune cu toate că este scris clar că procurorul a fost de acord cu măsura propusă (de către judecătorul Zvara – n.a.). De ce se face o atare menţiune? Fiindcă se ignora realitatea şi ei ştiu că nimeni nu are curajul să verifice. Şi seria falsurilor ar putea continua (iar la acest punct, judecătorul Zvara se referă la aspecte din ancheta privind două dintre acuzele care i se aduc, recte de fals în acte şi uz de fals, în dosarul Pop Daniel Ştefănel, cauză în care judecătorul a dat o soluţie la începutul anului 2000, pe când el era încă preşedinte al Judecătoriei Târgu-Lăpuş, jud. Maramureş – n.a.).     

#   De ce se ascunde faptul că am fost destituit ilegal din funcţia de preşedinte de instanţă (în aprilie 2000, de la Judecătoria Târgu-Lăpuş – n.a.), mai înainte de tot acest scandal, fără să mi se fi permis să fiu audiat în Consiliul Superior al Magistraturii? De ce se ascunde adevărul că am fost destituit de pe funcţia de preşedinte fiindcă am încercat împreună cu organele abilitate ale statului să prindem în flagrant un «mafiot» pe care nu aveam voie să-l prindem şi care oferea banii cu camătă cetăţenilor, după care le lua casele. Mai mult chiar, ajungând să se perfecţioneze, obţinea cu bani mulţi hotărâri de expedient false, pronunţate în dosare inexistente (incredibil!!! – n.a.) sau care nu aveau nicio legătură cu individul, hotărâri care mai apoi erau puse în executare cu forţa. De ce? (şi de către cine? – n.a.) Veţi afla! (într-adevăr, opinia publică tot va afla odată şi-odată, cu lux de amănunte, cu nume şi date concrete, ceea ce s-a petrecut în perioada 1999-2001 în Târgu-Lăpuş, adică la Judecătorie, Parchet şi Poliţie, recte ulterior în Palatul de Justiţie din Baia Mare, pentru că subsemnatul deţine toate aceste date şi informaţii; dar asta numai după ce în instanţă se va pune punct final, când oare?, acestui caz „interminabil”! – n.a.).

#   De ce se ascunde faptul că am fost trimis în judecată fără ca măcar urmărirea penală să fi fost terminată (??? – n.a.) şi fără ca măcar să fi existat o minimă probă de vinovăţie împotriva mea?

„Procurorul Crâznic mi-a spus că în dosar nu există probe împotriva mea!” – declară şi scrie (sub semnătură) judecătorul inculpat Zvara 

#   De ce ministrul justiţiei (referire la Rodica Stănoiu – n.a.) a refuzat să mă primească în audienţă ştiind că vreau să-i prezint adevăratele dovezi ale destituirii mele (din fruntea Judecătoriei Târgu-Lăpuş – n.a.) şi de ce unul dintre consilierii ei, aflând că sunt prezent (în secretariatul biroului ministrului Stănoiu – n.a.), a strigat în gura mare să mă bucur că nu sunt arestat şi a telefonat lui Crâznic (procurorul Flavius Crâznic, cel care ulterior a devenit consilierul doamnei ministru Monica Macovei! – n.a.) ordonându-i să întocmească rechizitoriul? Aceluiaşi Crâznic care, cu nicio săptămână în urmă, mi-a spus că în dosar nu există probe împotriva mea, însă ar trebui anunţată şi ministra (acest episod s-a derulat cam prin ianuarie/februarie 2001, cu foarte puţin timp înainte ca Zvara să fie trimis în judecată – n.a.). Ciudat, nu? 

#   De ce trebuia să fiu arestat şi care sunt acuzaţiile împotriva mea? Faptul că am pus în libertate un copil nevinovat (cazul Pop Daniel Ştefănel – n.a.), arestat la şase luni de la comiterea presupusei fapte (căci e vorba de o înscenare) şi cu o zi înainte de a fi trimis în judecată? Acesta este falsul meu? De când pentru o conducere fără permis se arestează cu o zi înainte de trimiterea în judecată şi asta numai pentru că omul nu vroia să recunoască ceea ce alţii nu au dovedit? Dacă era periculos, trebuia arestat imediat, nu-i aşa? S-a dovedit vreodată că aş fi urmărit un scop prin punerea lui în liberate? Altul, evident, decât cel de a stopa abuzurile poliţiştilor şi procurorilor din zonă (zona Târgu-Lăpuş – n.a.). Se spune că aş fi luat mită. De la cine? De la un individ (Ungur Şofron – n.a.) condamnat de mine la o pedeapsă maximă şi care în tot cursul procesului n-a făcut decât să mă înjure şi să mă ameninţe cu „neamurile” lui din Ministerul Justiţiei? Ştie oare lumea că eu nu aş fi avut nici măcar posibilitatea de a-l pune în libertate? Ştie oare lumea că „neamurile” lui din Minister l-au pus în libertate (?!? – n.a.) şi asta după ce că sentinţa (dată chiar de judecătorul Vasile Zvara – n.a.) nici măcar nu a fost atacată cu apel?!!! Oare cine să-i fie ,,neamurile”, acelaşi individ din preajma ministrei, care i-a interzis colegei lui de birou să o anunţe pe ministră că eu sunt acolo şi am unele acte să-i arăt? Ştie oare lumea că nu există nicio dovadă sau plângere împotriva mea cum că eu aş fi primit bani? Singurele, autosesizările procurorilor m-au acuzat. De ce? Fiindcă am refuzat, contrar ameninţărilor, să condamn persoane nevinovate şi care nu aveau altă vină decât aceea de a refuza să dea bani şi de băut celor ce i-au trimis în judecată (uluitor!!! – n.a.)

Oare chiar o fi descoperit judecătorul băimărean Zvara o importantă filieră de spălare a banilor, cu ramificaţii prin ţară şi cu foarte grave implicaţii până inclusiv în judeţul Maramureş?

#   De ce, dacă eram aşa de corupt, cu numai câteva luni în urmă, când fiind încă preşedinte de instanţă (la Judecătoria Târgu-Lăpuş – n.a.) şi sesizând că unul dintre stagiarii mei ar fi pus mâna pe banii cuiva, am declanşat o anchetă internă pentru a afla adevărul… Şi dacă e aşa, ce interes aş fi avut să iau mai apoi bani de la cel ce se lăuda cu „pilele” lui, ştiind că eu nu pot face legal nimic pentru el?

#   De ce ministra (Rodica Stănoiu – n.a.) ascunde adevărul? Iniţial am crezut-o victima dezinformării lui Păcuraru (Nicolae Păcuraru, ex-procuror-şef în cadrul Parchetului General, cel care s-a ocupat în perioada iunie 2000 – ianuarie 2001 de ancheta în dosarul Zvara – n.a.), mai apoi însă, văzând că pur şi simplu se fereşte să mă vadă pentru a nu-i arăta ceea ce ar fi fost obligată să vadă, mi-am dat seama că de fapt este pe o mână cu cei care din umbră conduc interesele injustiţiei (da, chiar aşa scrie în textul original al judecătorului inculpat: ,,interesele INJUSTIŢIEI’’ – n.a.).

#   De ce se ascunde faptul că în spatele cazului Zvara se ascunde de fapt „Afacerea Zvara” sau altfel spus eliminarea din sistem a unui magistrat care a avut ghinionul să descopere ceea ce era interzis a descoperi şi care a avut curajul să facă investigaţiile de rigoare pentru a da de capătul firului? De ce se ascunde faptul că de fiecare dată când m-am deplasat la Bucureşti împreună cu avocatul meu (băimăreanul Traian Velea, unul dintre cei mai reputaţi avocaţi din Baroul Maramureş – n.a.) am fost trimişi înapoi acasă fără a se discuta nimic altceva decât de ce am avut curajul să mă leg de societatea care cumpărase în toamna anului 1999, 1 hectar de pădure fără vegetaţie şi estimată la o valoare locală de circa 500.000 lei, cu suma de 5.000.000.000 lei? (da, judecătorul a scris CINCI MILIARDE LEI, la nivelul anului 1999! – n.a.). Să nu mai spunem că terenul a fost retrocedat ilegal.

#   De ce se ascunde adevărul că în spatele cazului meu se află cea mai mare filieră de spălare a banilor din România, controlată de regimul politic şi care, în timp ce românii mor de foame, învârte mii de miliarde de lei?

#   De ce se ascunde faptul că tot eu am descoperit cum se spală banii alocaţi de comunitatea internaţională agriculturii, prin intermediul unor sere inundate anual cu hidrantul şi declarate mai apoi ca fiind „calamitate” şi despăgubite pentru recolta pierdută, care în fapt nu a existat niciodată…

     Evident, soluţia în cazul meu nu poate fi decât una politică, căci în caz contrar poate ar trebui reformată justiţia, poate că unii miniştri, în baza legii răspunderii ministeriale, ar trebui să-şi dea demisia ş.a.m.d. Nu mi-aş fi dorit decât să fiu ascultat, căci mi-am făcut datoria de magistrat şi de bun patriot. Din păcate nu a fost să fie. Chiar şi în cazul unei soluţii juste şi legale, aş fi acceptat ca femeia (Rodica Stănoiu – n.a.) care a vrut să-şi construiască în fapt cariera pe viaţa şi sufletul copilului meu să-mi recunoască, fie şi între patru ochi, că a greşit şi aş fi iertat-o fără alte pretenţii. Din păcate însă, lucrurile au mers prea departe. Sper şi-mi doresc din inimă ca Bunul Dumnezeu aşa să-i ajute fiecăruia dintre cei implicaţi, după cum au fost de bună credinţă.     (semnează Vasile ZVARA)”

     Consider, în calitatea mea de ziarist care urmăreşte foarte îndeaproape acest caz de peste 10 ani de zile, că orice alte comentarii ar fi, deocamdată, cel puţin aici şi acum, absolut de prisos.

                                    (VA URMA)

                                                                                            Vasile-Peter CZOMPA

       Nota autorului: doar şapoul, intertitlurile, parantezele explicative şi fraza finală au fost introduse în acest material  de către semnatarul acestui articol.

Cazul judecătorului inculpat Zvara (partea a doua: 10 ani de ciudate tergiversări)

Aprilie 12, 2010

Un caz unicat, incredibil, în justiţia postdecembristă din România: cazul judecătorului Vasile Zvara

(continuare – partea a doua)

 

Cine şi mai ales de ce tergiversează, de peste 10 ani, cazul judecătorului băimărean inculpat Vasile Zvara?

 

Magistratul Vasile Zvara a plecat, la finele anului 2001, într-o ţară occidentală, împreună cu soţia şi fiica sa. Au plecat ei definitiv? A fugit judecătorul din România, de teamă? A plecat el ilegal? Sau legal? De ce, totuşi, a plecat? Dar a plecat definitiv?

        „Totul e pur şi simplu ridicol, penibil, de asta tac toţi cei care acum ar trebui să se laude că au mai descoperit un judecător corupt şi în Baia Mare. Doar v-am mai spus, întreg materialul probator este o cacialma, nu există la dosar nici o probă directă împotriva mea, deci e logic că acesta e motivul amânărilor şi al tergiversărilor… Ce spun eu despre strămutarea procesului? Deocamdată nimic, fiindcă mă mai aştept la surprize, aşa că aştept să văd când va începe procesul.” – a declarat judecătorul băimărean Vasile Zvara, în exclusivitate pentru subsemnatul, atenţie, în noiembrie 2001 (deci în urmă cu mai bine de opt ani!), adică imediat după ce aflase că procesul său – demarat la Curtea de Apel Cluj în mai 2001 – va fi strămutat şi va continua la Curtea de Apel Alba. Iată, aşadar, că timpul scurs de-atunci a confirmat practic, an de an, din păcate, toate temerile şi mai vechile „previziuni” ale magistratului băimărean, aşa cum, de exemplu, anterior el mai declarase (tot în exclusivitate pentru autorul acestui articol), nota bene, şi în septembrie 2001 (când încă nu se aflase de decizia CSM, actuala ÎCCJ, privind strămutarea procesului):   

        „Se încearcă în mod voit tărăgănarea procesului, ceea ce e de-acum evident, tocmai pentru că toţi cei din lumea juridică, bineînţeles că doar cei care cunosc bine cazul meu, sunt conştienţi că nu există nici o probă la dosar împotriva mea, însă nu puţini sunt şi cei care ştiu că eu incomodez într-atât de mult anumite „zone” din Ministerul Justiţiei – prin ceea ce am descoperit în această structură! -, încât este imperios necesară înlăturarea mea din acest sistem!!! Ori, în acest context, eu fiind încă suspendat din funcţie (judecătorul penalist Zvara a fost suspendat din funcţie începând cu data de 26 aprilie 2001 – n.a.), după legea de organizare judecătorească eu rămân încă magistrat. Dar aceeaşi lege îmi interzice ca, atâta timp cât sunt încă magistrat, să lucrez în altă parte, deoarece este dincolo de lege de a cumula funcţia de magistrat cu orice altă activitate publică sau privată în România. Categoric, legea interzicându-mi să lucrez undeva, posibilităţi de a mă angaja în mod oficial nu am; mai rămâne aşadar o singură cale, cea de a încălca legea şi de a lucra la „negru” undeva – ceea ce nu-mi permit eu, deoarece tocmai cei care ştiu că practic ei nu deţin nici o probă împotriva mea, aşteaptă să fac această greşeală! Deci, dacă ei n-au nimic în acest dosar, încearcă să mă aducă în pragul disperării, pentru ca eu să cad cumva în greşeală pe tărâm penal şi atunci să aibă totuşi o justificare pentru suspendarea mea din funcţie! Tot ce-am „reuşit” să fac până acum (adică până la finele lunii septembrie 2001 – n.a.) a fost să-mi vând din bunurile personale pe care le-am agonisit în cei cinci ani de când sunt magistrat, iar în majoritatea timpului, trebuie să vă spun sincer, am răbdat foame! Dar nu numai eu… Din păcate, prostia celor care au încercat sa mă „atingă” pe mine, să mă înlăture pe mine, s-a răsfrânt şi asupra familiei mele şi acest lucru se vede (soţia lui nu lucra atunci, în 2001, unicul motiv fiind boala deosebită de care suferă, încă de la naştere, fetiţa lor pe-atunci în vârstă de doar şase ani – n.a.). Mai mult, pentru fiica mea care e bolnavă n-am putut beneficia nici măcar de sprijin medical, deoarece mi s-au închis toate uşile, pe considerentul că, eu fiind suspendat din funcţie, nu mai plătesc acea sumă de bani la CAS şi din această cauză nu mai beneficiez nici de medicamentaţie sau de controale medicale gratuite, în calitate de magistrat. Aşa că vă daţi seama că a fost destul de greu să ai un copil foarte bolnav, la un moment dat, să nu-i poţi face rost de medicamente şi nici măcar să-i asiguri o alimentaţie care să-i permită să se poată lupta cu boala… Dar, mă rog, acestea sunt probleme pe care probabil le vom discuta într-o altă circumstanţă, sper să fie de faţă şi doamna ministru Rodica Stănoiu (pe atunci încă membru PSD şi ministru al Justiţiei, doamna Stănoiu fiind cea care de altfel şi-a pus avizul final de trimitere în judecată a lui Zvara, în martie 2001!!! – n.a.), într-o bună zi, dacă doamna va avea curajul şi responsabilitatea să o facă, pentru a-i putea ura să aibă parte şi domnia-sa de tot ce am avut eu parte lunile astea!”.

 

Magistratul a plecat din România cât se poate de legal! Însă, anumite instituţii media, dezinformând în mod josnic opinia publică, au continuat ani de zile să dea publicităţii minciuni ordinare de genul „în 2001, judecătorul a fugit din ţară”!

 

        Aşadar, aţi citit ce (îmi) declara în septembrie 2001 judecătorul inculpat, pe când de-abia trecuseră cinci luni din momentul începerii procesului său şi, per total, circa 16 luni de când se desclanşase oficial şi public aşa-numitul caz Zvara. Deci, Zvara simţea şi spunea deja în declaraţiile sale, încă din septembrie 2001 (sic!), că se încerca „tergiversarea cazului” său! Habar nu avea „săracul” magistrat suspendat câtă dreptate avea şi ce va urma, iată, până în anul 2010…

        Ei bine, stimaţi cititori, declaraţia de mai sus a celui inculpat conţine, practic, şi explicaţia a ceea ce avea să facă Zvara – după foarte scurt timp –  împreună cu soţia şi cu fiica sa: să plece din România! Dar să luăm evenimentele din acea perioadă (septembrie 2001 – februarie 2002) pas cu pas.

        În octombrie 2001, inculpatul află că CSJ (actuala ÎCCJ) a acceptat cererea sa de strămutare a procesului de la CA Cluj, instanţa supremă stabilind continuarea înfăţişărilor la CA Alba. Şi au mai trecut două luni, trei luni, a venit şi anul 2002, a trecut şi ianuarie, şi februarie 2002… şi procesul tot nu (re)începea. De subliniat că atunci, în februarie 2002, se împlineau deja 21 de luni de când se deschisese oficial cazul Zvara. Astfel, acum mai revedeţi o dată declaraţia inculpatului din septembrie 2001 şi veţi înţelege exact situaţia în care era omul; familia Zvara nu a mai răbdat şi, cum judecătorul suspendat nu avea absolut nici o interdicţie de a părăsi ţara, familia a plecat în Occident… dar, nota bene, cât se poate de legal! Şi am punctat acest aspect pentru că, la foarte scurt timp după plecarea lor, imediat a fost răspândit zvonul cum că magistratul ar fi fugit din ţară!!! Nimic mai fals, nimic mai neadevărat! Precizăm încă o dată, Zvara a părăsit ţara cât se poate de LEGAL, motivele reale ale plecării le aveţi în declaraţia menţionată, iar faptul că, plecând din România, omul nu a încălcat nici o lege o dovedeşte (şi) următorul lucru: şi astăzi, după nouă (9) ani de la plecare, familia Zvara se află tot în străinătate, tot legal, inclusiv pentru simplul fapt că niciodată, dar absolut niciodată în perioada iunie 2000 – martie 2010, magistratul băimărean Vasile Zvara nu a fost reţinut pentru cercetări, nu a fost arestat, nu i s-a impus vreo restricţie de a părăsi România, nu a fost dat în urmărire generală, în ţară sau în străinătate!!! Iar asta pentru că nu au existat niciodată motive legale pentru aşa ceva, recte pentru că nici astăzi, după 10 ani, încă nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care inculpatul să fi fost condamnat! De ce se întâmplă, totuşi, de aproape 10 ani, toate acestea? Nimeni nu ştie nimic oficial, nimeni nu suflă un cuvânt OFICIAL, PUBLIC, despre acest incredibil caz din Justiţia românească!

 

                                                                                                        Vasile-Peter CZOMPA 

      „EXIL”-ul judecătorului băimărean inculpat Vasile Zvara

          Judecătorul băimărean Vasile Zvara a părăsit România în anul 2001, împreună cu soţia şi fiica sa, şi de atunci n-a mai revenit deloc în ţară. De ce a plecat, în ce condiţii, ce face în ţara în care deja se află de peste nouă ani, ce are de gând ş.a.m.d. – Zvara a răspuns la toate aceste întrebări în declaraţiile sale, nu o dată, declaraţii făcute subsemnatului. Acum, în altă ordine de idei, să precizăm că, de când stă într-o ţară occidentală, magistratul băimărean (încă) doar suspendat din funcţie (de la Judecătoria Baia Mare) a scris mai multe… cărţi. Da, cărţi! Prima dintre acestea, scrisă chiar în 2002, se numeşte „EXIL”. Iar eu vă pun acum la dispoziţie cuvintele pe care Zvara le-a scris ca un fel de epilog al cărţii sale, cuvinte scrise încă în anul 2002, în străinătate, pe când abia se împlineau câteva luni de când părăsise România, iar procesul său era în plină desfăşurare. Aşadar, fără alte comentarii, citiţi ce scria acest judecător – cercetat şi judecat de peste 10 ani, cercetat recent chiar şi de DNA! – ce scria el în finalul cărţii sale „EXIL” (dar carte încă nepublicată în România!): 

           „Am urmat cursurile facultăţii de drept, animat de o mare dorinţă şi dragoste de a face dreptate acolo unde mai toţi cei care ar fi trebuit să o facă, în fapt îşi băteau joc – şi îşi bat joc şi astăzi – de cei mulţi şi lipsiţi de apărare. Poate că nu sunt un mare patriot şi cu siguranţă nici vreun fel de erou, însă mi-am iubit, îmi iubesc şi îmi respect semenii şi niciodată nu am putut să privesc cu indiferenţă la suferinţa celor mulţi, a oamenilor simpli.

            N-am făcut ceea ce am făcut pentru a primi lauda oamenilor sau pentru a fi consemnat vreodată în istorie. Sunt convins că timpul va trece peste mine şi nu va lăsa în urmă decât, poate, soluţiile pe care eu, ca judecător, le-am pronunţat, însă soluţii de care sunt mândru, nota bene, căci în ele am aşezat conştiinţa mea, dragostea mea faţă de adevăr şi faţă de semeni, chiar dacă prin aceasta nu am făcut decât să limpezesc apele tulburi în care se scaldă cei ce-şi trăiesc viaţa într-o veşnică mocirlă morală.

            Ştiu că prin aceasta, adică prin modul în care am incercat să-mi fac meseria, am deranjat multă lume, care, deşi se pretinde a fi bună, se află de fapt la periferia ordinii sociale şi morale. Important este, cred eu, că nu am cedat niciodată şi nu m-am lăsat compromis niciodată; şi asta nu pentru că cei care o fac ar duce-o rău, ci pentru că întotdeauna am considerat că un magistrat trebuie să fie un exemplu de bunătate, de corectitudine şi mai ales de verticalitate.

            Poate că acesta este motivul esenţial pentru care, neavând posibilitatea să mă compromită, procurorii ţării mele – cei care, în fapt, în ţara mea sunt principalii duşmani ai justiţiei şi ai poporului, cei care reprezintă  instrumentul eficace de reprimare a oricărei revolte, şi nu cu arma, atenţie, ci într-un mod mult mai perfid, cu cel mai de preţ lucru pe care ni l-a lăsat istoria, cu condeiul! – cei care în fapt stau în vârful piramidei oricărei organizaţii mafiote din ţara mea, ei sunt cei care au apelat la alte mijloace pentru a mă îndepărta din sistem, începând de la obligarea brutală a unor oameni să declare minciuni împotriva mea şi până la înscenarea unor penibile dosare ce ar face de ruşine până şi gândirea unui copil de doi ani.

              Ei sunt cei care, împreună cu cei ce-i protejează, au pus la cale asasinarea uneia dintre fiicele mele, ei sunt cei ce au pus la cale asasinarea mea şi a întregii mele familii şi tot ei sunt cei care, de teamă că într-o bună zi poate mă voi întoarce, deci acum, chiar şi în lipsa mea din ţară, continuă să pună la cale dosare înscenate, pentru a fi siguri că tot voi pica în mâna lor şi mă vor face dispărut cu totul.

            Mi-am sacrificat anii tinereţii şi familia, pentru a încerca să readuc justiţia în ţara mea, şi nu pentru mine, nicidecum în folosul meu personal; şi nu pentru cei de afară, ci pentru cei mulţi şi batjocoriţi din Ţara mea. Acum, deşi mi-e extrem de greu să o spun, mi-e ruşine că, în calitate de cetăţean al ţării mele, a trebuit să fiu judecător într-un sistem care are la bază corupţia şi eliminarea oricărui concept privind drepturile fundamentale ale cetăţeanului. E greu să se renunţe la privilegiile conferite de totalitarism, e greu să se renunţe la avantajele oferite prin corupţie, însă nu trebuie uitat că acestea sunt fenomene care vor devora din interior societatea şi care în mod inevitabil vor conduce, din păcate, la prăbuşirea ei.

            Nu aş fi crezut niciodată că, făcându-mi doar datoria, voi ajunge victima unei „ciudate” agresiuni juridice. Sper că cei ce mă vor judeca nu vor uita, nici ei, ce uşor se poate ajunge în această ipostază. Dacă totuşi mizeria morală şi lipsa de verticalitate vor învinge, eu sunt aici, gata să-mi înfrunt destinul, însă nu dând satisfacţie celor ce se scaldă în mocirlă, ci alegând calea ultimă ce rămâne întotdeauna numai celui ce pune ONOAREA mai presus de oricare dintre valorile acestei lumi!

            Sper că cele ce au fost trecute în paginile acestei modeste lucrări să fie numai spre binele celor mulţi şi încă neluaţi în seamă de către cei ce pretind că le conduc destinele, dar care de fapt îşi construiesc adevărate imperii pe umerii, sudoarea şi chiar pe viaţa lor şi care, atunci când se simt ameninţaţi, nu ezită să-şi alunge propriii oameni, propriii concetăţeni, propriii colegi, în …EXIL.”    (semnează Vasile Zvara)

 

–  a consemnat  Vasile-Peter CZOMPA  –

 

                                                                               (VA URMA)

Cazul judecătorului inculpat Zvara (prima parte)

Aprilie 9, 2010

UN CAZ FĂRĂ PRECEDENT ÎN JUSTIŢIA POSTDECEMBRISTĂ DIN ROMÂNIA: CAZUL JUDECĂTORULUI ZVARA DIN BAIA MARE

(prima parte / aspecte generale)

Incredibilul caz al judecătorului „corupt” Vasile Zvara din Baia Mare – un dosar aflat deja în „anul 10”, tot pe rol încă din anul 2000!

Acum procesul este (din nou) pe rol la Curtea de Apel (CA) din Târgu Mureş, ultima înfăţişare derulându-se în 15 martie 2010. Procesul e departe de a se fi încheiat, astfel că, odată cu noul an, teoretic cazul este de-acum în ANUL XI (anul unsprezece, da, aţi citit corect!).

        În special în ultimii patru ani, surprizele-şoc s-au ţinut lanţ: prima foarte mare surpriză (din punct de vedere al procedurii juridice) a fost atunci când, în 2006, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au returnat dosarul la Parchetul General al României; la rândul lor, procurorii Parchetului General au pasat dosarul la DNA!; desigur, procurorii DNA au trimis apoi dosarul cazului în instanţa de judecată, în august 2007. Moment după care, în noiembrie 2008, cade ultima şi deocamdată, probabil, cea mai mare bombă din acest stupefiant caz: instanţa CA Târgu-Mureş returnează dosarul la DNA! Din ce motive, vedeţi în continuarea articolului. Şi pentru ca tacâmul să fie complet (sic!), DNA contestă surprinzătoarea, dar fireasca decizie a judecătorilor târg-mureşeni. Începând din 17 februarie 2009, la ÎCCJ s-a desfăşurat acest inedit şi foarte ciudat proces (recte contestaţia DNA împotriva deciziei CA Târgu-Mureş), pentru ca în luna mai 2009 judecătorii ÎCCJ să decidă continuarea procesului tot în Târgu Mureş, prima dezbatere publică având loc pe 28 septembrie 2009. Judecătorul băimărean este acuzat de luare de mită (fiind vorba, doar conform unor declaraţii, de o presupusă mită de 1.800 dolari SUA), fals în acte şi uz de fals.          

„Filmul jocului” – pe durata a 10 ani, deocamdată

        Cazul judecătorului Vasile Zvara de la Judecătoria Baia Mare a intrat şi el, odată cu România, în Uniunea Europeană (în anul 2007, evident): însă, iată, un caz tot nerezolvat şi acum, în 2010! Adică acest caz este şi astăzi tot pe rolul instanţelor de judecată ori în cercetări la te-miri-ce Parchete, deci tot nefinalizat, nota bene, practic după peste 10 ani (sic!) de anchete, procese, strămutări, sentinţe cu condamnare la închisoare (au fost chiar două astfel de sentinţe!), recursuri, casări de sentinţe, rejudecări ş.a.m.d. Fiindcă, atenţie, dosarul Zvara a fost deschis oficial în iunie 2000 (vă vine să credeţi cât timp a trecut de atunci?), atunci când, cel puţin teoretic – deci doar pe hârtie -, au demarat cercetările procurorilor în acest interminabil, incredibil şi „secretos” caz. De fapt, e chiar impropriu spus „caz încă nerezolvat”, nefinalizat, pentru că acum cazul Zvara e aproape în situaţia de la începutul anului 2001: adică în faza de început a procesului penal! Păi cum e posibil, fir-ar el al dracu’ de caz ciudat, cum naiba se poate aşa ceva? Cum adică din nou la procurori în 2008, din nou în instanţă în 2009, când de fapt cazul a fost deschis chiar de procurori încă din vara anului 2000? Cum vine asta, în contextul în care în perioada 2001-2006 au tot fost înfăţişări peste înfăţişări ale acestui proces prin toată ţara?

       Dar, ia să vedeţi dvs., mai întâi, cam ce a fost din anul 2006 până astăzi. Şi de ce începem în acest mod, recte cu această perioadă, veţi înţelege imediat.           

      Aşadar, după circa şase ani de anchete şi procese (în perioada 2000-2006), dosarul a fost returnat la Parchetul General al României, asta întâmplându-se în urmă cu circa patru ani. Mai exact, acest lucru s-a petrecut pe data de 26 ianuarie 2006, cînd instanţa ÎCCJ a decis – exact atunci cînd practic toată lumea aştepta, în sfîrşit (după şase ani de procese), o sentinţă definitivă şi irevocabilă – deci judecătorii au decis ca dosarul cazului să fie trimis înapoi la procurii Parchetului General – deci unde dosarul stătuse şi în perioada iulie 2000 – februarie 2001. Altfel spus, ceva n-a mers bine, ceva a „scârţâit” din greu în voluminosul dosar în toţi cei şase ani, aşa că judecătorii ÎCCJ n-au îndrăznit nici să-l achite, dar nici să-l condamne definitiv şi irevocabil pe magistratul băimărean inculpat. Precizez că Zvara a fost trimis în judecată în februarie/martie 2001 pentru luare de mită, fals în acte şi uz de fals – acestea fiind capetele de acuzare.

        Să mai facem aici câteva precizări utile cititorilor. De dosarul cazului s-a ocupat, în prima fază a cercetării penale, fostul procuror-şef Nicolae Păcurar de la Parchetul General, însă, în februarie 2001, în mod foarte-foarte curios, pe final cazul a fost preluat de celebrul procuror Flavius Crâznic (cel care mai târziu avea să devină consilier al doamnei ministru Monica Macovei – sic!); procurorul Crâznic a fost cel care a pus, chiar în februarie/martie 2001, soluţia de trimitere în judecată a magistratului băimărean Vasile Zvara, iar Rodica Stănoiu (pe-atunci încă în PSD), ministru al Justiţiei la acea vreme, şi-a pus avizul final pentru trimiterea dosarului în instanţă. Aşa a început procesul la CA Cluj-Napoca, în iulie 2001.

        Apropo de Ministerul Justiţiei şi de miniştri, în condiţiile în care în anul 2000, când a fost deschis oficial dosarul Zvara, ministru al Justiţiei încă era Valeriu Stoica (pe-atunci în PNL), făcând o socoteală simplă constatăm că acest dosar a „prins” din anul 2000 până astăzi, atenţie!, exact şase (6) miniştri care s-au perindat prin fruntea Ministerului Justiţiei! Şi nici unul, dar absolut nici unul nu a pomenit vreodată despre existenţa pe rol a cazului judecătorului Zvara. Oare de ce?   

Procurorii DNA au trimis dosarul Zvara în instanţă, în anul 2007, fără ca anterior ei să fi deschis acţiunea penală! – asta susţin public magistratul inculpat Zvara şi avocatul său, Traian Velea 

        Una peste alta, pe scurt, concluziile sînt următoarele: cazul e tot pe rol, intrând astfel în anul zece/unsprezece!!! Procesele s-au desfăşurat până acum în Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Braşov, Bucureşti şi Târgu-Mureş; inculpatul a fost condamnat deja de două ori (de CA Alba-Iulia, la 6 ani şi opt luni de închisoare, respectiv de CA Braşov, la 6 ani de închisoare!); ambele sentinţe au fost ulterior casate de CSJ, recte de ÎCCJ; pe urmă, în 2006, după cum spuneam, dosarul a fost returnat de către instanţa ÎCCJ la Parchetul General, practic situaţia cazului/dosarului redevenind precum era în anul 2000: din nou în faza de cercetare penală (incredibil, dar adevărat!).

        Şi după încă un an, adică în ianuarie 2007, a căzut încă o „bombă”: de la Parchetul General, dosarul a fost transferat tocmai la… DNA!!! Dar de ce la DNA? – e încă un subiect cu schepsis, încă una dintre multele mari „necunoscute” ale cazului. Iar procurorii DNA l-au trimis din nou în instanţă pe judecătorul inculpat, asta în august 2007. În atari condiţii, ia ghiciţi unde urma să (re-re-re)înceapă interminabilul proces: chiar la CA Cluj, adică exact acolo unde începuse prima oară în anul 2001. Dar, la fel ca în 2001, culmea ironiei, nici în 2007 procesul practic nu a reînceput în Cluj fiindcă, după doar două înfăţişări formale, procesul a fost strămutat la Curtea de Apel din Târgu-Mureş, unde a fost pe rol, atenţie mărită acum, doar până în noiembrie 2008. Moment în care a căzut noua bombă, poate cea mai mare din 2000 încoace: instanţa CA Târgu-Mureş a sistat derularea procesului, trimiţând dosarul cazului – ghiciţi unde? – fix înapoi la „meseriaşii” procurori de la DNA!!! Din ce motive, ne spune chiar magistratul anchetat Zvara, într-un răspuns din interviul telefonic (înregistrat, evident) pe care judecătorul în cauză l-a acordat în exclusivitate subsemnatului, pe data de 7 februarie 2009:

        „Din câte am aflat de la apărătorul meu, avocatul Traian Velea, de fapt dosarul meu a fost trimis în instanţă în mod nelegal, conştient nelegal, dar asta nu contează în momentul de faţă… deci fără ca acţiunea penală să fi fost pusă în mişcare (de către procurorii DNA – n.a.) nici împotriva mea, nici împotriva aşa-zisului co-inculpat (Vasile Buda, implicat în chestiunea privind presupusa dare/luare de mită pentru „rezolvarea” cazului Ungur Şofron – n.a.)! Ceea ce este extrem de grav – să trimiţi un dosar la nivel de Curte de Apel, şi vorbim mai apoi de un Parchet care este Parchet la nivel naţional, DNA, deci să trimiţi un dosar în instanţă fără ca acţiunea penală să fi fost pusă în mişcare! De probe nu mai vorbim, pentru că acestea nu există la dosar, dar cel puţin se putea pune în mişcare acţiunea penală. Evident, (procurorii – n.a.) nu au îndrăznit să o facă, a fost o tragere de timp – cum încearcă deja de nouă ani; şi iată că dosarul a fost returnat la DNA. M-a surprins şi pe mine, în mod plăcut, curajul judecătorului care a luat această decizie, însă… aşa s-a întâmplat, aici aveţi dreptate: dosarul este la DNA.” – declara Zvara în februarie 2009.   

        Acum, în aceeaşi ordine de idei, sigur că se pune întrebarea: pur şi simplu au greşit copilăreşte procurorii DNA, a fost doar o gravă scăpare, o gafă profesional-juridică de proporţii, sau dimpotrivă, a fost o acţiune deliberată a unor procurori DNA? Oricum ar fi, e la fel de grav, căci în prima variantă ar fi vorba implicit de crasă incompetenţă, iată, chiar la nivelul unui Parchet Naţional, iar în a doua variantă ar fi ceva realmente stupefiant pentru (in)justiţia românească… Dar oare chiar crede cineva că nişte procurori care au ajuns să lucreze la DNA sunt tâmpiţi-grămadă şi au o pregătire şi experienţă profesională sub nivelul unor procurori debutanţi? Cam greu de crezut aşa ceva…          

        Dar să mai revenim, încă puţin, la precizările generale privind întreaga perioadă 2000-2007: judecătorul inculpat Zvara nu a fost niciodată reţinut nici măcar un minut, nici arestat şi nici nu i s-a pus vreo interdicţie, de exemplu cea de a părăsi ţara (oare de ce nu s-a luat această decizie, procurorii chiar nu aveau suficiente probe? – sigur că nu!). Într-adevăr, acest caz este incredibil sub absolut toate aspectele sale, de la durata lui şi pînă la modul în care cazul Zvara este ţinut în cel mai mare secret (sic!), vorba vine, de către absolut toţi reprezentanţii Justiţiei din România – de la ministru pînă la purtătorii de cuvînt ai Ministerului Justiţiei şi ai Parchetelor implicate în caz. Oare de ce nici acum, după 10 ani de suspectă tăcere cvasi-generală, nici măcar acum cînd România a devenit membră UE, nimeni dintre reprezentanţii Justiţiei româneşti nu spune public că există pe rol şi cazul unui „judecător corupt” din Baia Mare? Oare nu există probe palpabile în dosar? Oare totul a fost doar o mârşavă înscenare împotriva judecătorului băimărean? – şi ca să mai lămurim un aspect, dosarul cazului a fost pur şi simplu deschis de procurori, în anul 2000, dar, atenţie!, fără a fi existat vreo sesizare ori vreo plângere împotriva magistratului, depusă de vreun cetăţean nemulţumit, indiferent care ar fi fost acela. Pentru că, în fond, magistratul băimărean e acuzat de luare de mită, fals în acte (fals intelectual) şi uz de fals, acuzaţii extrem-extrem de grave! Iar băimărenii, de fapt toţi maramureşenii şi, de ce nu, toţi ceţăţenii ţării au dreptul să afle cum se derulează mult trîmbiţata REFORMĂ ÎN SISTEMUL DE JUSTIŢIE DIN ROMÂNIA – mai ales atunci cînd e vorba de „curăţenia internă” printre judecători şi procurori; de aceea opinia publică din Maramureş, recte din România, ar trebui informată nu doar despre cazurile cu fel şi fel de infractori de duzină, cu violatori nenorociţi, spărgători de doi bani, potlogari, hoţi, curve şi proxeneţi sau criminali psihopaţi, ci şi despre cazurile în care sunt implicaţi judecători, procurori, avocaţi, notari şi executori judecătoreşti! Nu de alta, însă marea majoritate a populaţiei are de-a face, într-un fel sau altul, cu JUSTIŢIA, iar cei mai mulţi cetăţeni se plâng exact de acest lucru: porcăriile ordinare din justiţie, la mai toate nivelurile!

        Deci, revenind la caz, un judecător băimărean este cercetat penal şi judecat de 10 ani de zile; oare ce mama dracului poţi cerceta, judeca şi rejudeca timp de 10 ani? Există sau nu există probe, dovezi palpabile împotriva magistratului Zvara? Iată de ce acest caz este ţinut sub o totală tăcere (inclusiv de către mass-media, atenţie!), iată de ce există în Baia Mare un caz efectiv fără precedent în justiţia din România!

         „Se încearcă în mod voit tărăgănarea procesului, ceea ce e de-acum evident, tocmai pentru că toţi cei din lumea juridică, bineînţeles că doar cei care cunosc bine cazul meu, sunt conştienţi că nu există nici o probă la dosar împotriva mea, însă nu puţini sunt cei care ştiu că eu incomodez într-atât de mult anumite zone din Ministerul Justiţiei – prin ceea ce am descoperit în această structură! – încât este imperios necesară înlăturarea mea din acest sistem! (…)” – iată ce declara judecătorul băimărean, în exclusivitate pentru subsemnatul, nota bene, în septembrie 2001. Da, încă de-atunci, din anul 2001, se pare că judecătorul a simţit că se încearcă tărăgănarea cazului în ansamblul său; şi iată că timpul a confirmat din plin spusele şi temerile sale din 2001. Suntem deja în 2010 şi cazul Zvara e tot pe rol! 

        Încă două precizări, în final, apropo de unicitatea cazului. Într-adevăr, judecătorul inculpat a plecat din România, împreună cu întreaga sa familie, încă de la finele anului 2001 (după cum au mai relatat şi anumite publicaţii centrale, în afară de articolele publicate de subsemnatul). Dar de la a sublinia că magistratul a plecat din ţară – cât se poate de legal, şi până la a scrie că „a fugit din ţară”, e cale mult prea lungă şi, în fond, chestie de etică profesional-jurnalistică. De asemenea, o altă caracteristică a acestor articolaşe scrise „pe surse” (articolaşe care, coincidenţă, apăreau toate DEODATĂ, în mai multe publicaţii centrale, dar întotdeauna erau scrise exact după acelaşi calapod, conţineau aceleaşi informaţii generale şi, nota bene, exact aceleaşi „mici greşeli”?!) era faptul că peste tot era folosită sintagma „FOSTUL JUDECĂTOR”! Oare de ce scriau astfel acei ziarişti? – din moment ce şi acum, în anul 2010, este vorba strict de un JUDECĂTOR INCULPAT, SUSPENDAT DIN FUNCŢIE, atât şi nimic mai mult, până când nu va exista o sentinţă definitivă, irevocabilă şi executorie! De ce atâta dezinformare în special în presa scrisă centrală? Dar oare e vorba de o dezinformare din motive de incompetenţă jurnalistică sau de o dezinformare cu bună ştiinţă? Eu sunt acum 100% sigur, după atâţia ani de când urmăresc acest caz deosebit, că a fost vorba, din păcate, de o dezinformare clar deliberată! De ce? – e un alt subiect grav despre care voi scrie separat.   

                                                                                (VA URMA)

Vasile-Peter CZOMPA

          P.S.: Cum spuneam, timp de un an de zile, în 2006, dosarul cazului a „stat” din nou la Parchetul General (precum în perioada 2000-2001). Din ianuarie 2007, dosarul a stat la procurorii DNA până în august 2007, când aceştia l-au trimis din nou în judecată pe Zvara. Ce au făcut încă aproape un an şi jumătate procurorii care din nou s-au ocupat de dosar? Ce-au mai cercetat ei după şapte ani (2000-2007)? Oare abia atunci au început să caute probe împotriva judecătorului Zvara? Fiindcă „tovarăşii” procurori de la Parchetul General trebuiau, cel puţin teoretic, atunci în 2006, ori să-l scoată pe inculpatul Zvara de sub urmărire penală şi să închidă cazul, ori să-l trimită ei pe magistrat din nou în judecată… Ceea ce într-adevăr ar fi fost încununarea ridicolului absolut în anchetarea unui judecător de către procurori – procurorii care, din păcate, încă sunt „mîndria noastră naţională”! Sau, vorba magistratului băimărean Zvara, „procurorii reprezintă cea mai monstruoasă moştenire a regimului comunist!” – după cum declara judecătorul însuşi. Dar nu, procurorii Parchetului General au făcut ce-au făcut (adică nimic?), s-au spălat frumos pe mânuţe de acest caz şi au pasat dosarul Zvara colegilor lor de la DNA! De ce oare? Păi nici DNA şi nici măcar precursorul PNA nu existau în anul 2000! Atunci oare ce-or fi descoperit nou, după şapte ani de cercetări şi procese, procurorii de la Parchetul General? Nimeni nu ştie nici astăzi. Nu e chiar culmea? Dar ce-or fi făcut procurorii DNA alte luni bune cu acest caz? Nimeni nu ştie nici asta! Păi cum, fiindcă nimeni din Ministerul Justiţiei n-a spus public că DNA a avut în lucru (sic!) un caz de „judecător corupt” din Maramureş, adică un caz căruia nu i-au dat de capăt, iată, de 10 ani de zile de când e pe rol, nici un procuror şi nici un judecător din România?! Şi toţi aceştia TAC CHITIC DE PESTE 10 ANI, cazul Zvara n-a existat şi nu există public nici astăzi… Oare de ce? De ce toată lumea se teme într-atât de mult de cazul Zvara? De ce oare presa românească – şi cu atât mai mult presa din Maramureş – se teme într-atât de tare de cazul Zvara? Vă voi spune în curând de ce… că doar nu-şi imaginează cineva că, timp de 10 ani, subsemnatul (ca jurnalist) o fi stat cu mâinile-n sân, aşteptând să mai treacă o înfăţişare, şi-ncă una, şi-ncă una, să se mai mute dosarul undeva, să mai apară câte-o minciună ordinară prin câte-o publicaţie centrală „independentă” ori pe cine ştie care site de presă…

P.S.(2): Pentru cei interesaţi, următorul termen în procesul de la Curtea de Apel din Târgu Mureş este stabilit pentru data de 26 aprilie 2010.

Hello world!

Aprilie 7, 2010

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!